Acasă Eveniment Primarul Lugojului consideră că „nu se poate vorbi de inaugurarea şoselei de...

Primarul Lugojului consideră că „nu se poate vorbi de inaugurarea şoselei de centură”

DISTRIBUIȚI

Francisc Boldea a anunţat că a primit o adresă din partea ISPA, conform căreia… „inspecţia lucrărilor şi darea în folosinţă a şoselei de centură va avea loc în data de 7 septembrie, ora 12”
Deşi au trecut aproape două săptămâni de când premierul Emil Boc a deschis circulaţia pe şoseaua de centură a municipiului Lugoj, declarându-se mulţumit de calitatea lucrării, primarul Francisc Boldea a declarat, în săptămânala conferinţă de presă a Primăriei Lugoj, că, din punctul său de vedere, nu se poate vorbi despre inaugurarea acestei investiţii, ci doar despre o vizită de lucru a prim-ministrului. În 21 august, când primarul Lugojului se afla în concediu, în Germania, premierul Emil Boc, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, au inspectat lucrarea şi au deschis circulaţia pe şoseaua de centură a municipiului de pe Timiş. De atunci se circulă pe şoseaua de centură a Lugojului, marţi dimineaţa fiind înregistrat şi primul accident pe acest tronson de drum.

O nouă inaugurare în 7 septembrie?

„Nu vreau să comentez ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, dar, din punctul meu de vedere, nu se poate vorbi despre inaugurarea şoselei de centură, ci doar, probabil, despre o vizită de lucru a domnului prim-ministru. Faptul că am dreptate în ceea ce afirm rezultă şi din adresa primită din partea firmei care răspunde de managementul acestei lucrări. Astfel, adresa din partea ISPA a parvenit zilele acestea atât către Primăria Lugoj, cât şi către Direcţia Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, ANIF, Trans Gaz, E-On Gaz, ENEL, Primăria Coştei, Poliţia Rutieră. Conform acestei adrese, inspecţia lucrărilor şi darea în folosinţă a şoselei de centură va avea loc în data de 7 septembrie, ora 12”, a declarat Francisc Boldea, menţionând şi „existenţa unor probleme importante în ceea ce priveşte circulaţia în zona şoselei de centură”. „Prima dintre acestea constă în dispariţia trotuarului de pe strada Făgetului (sub centură – n.r.), în zona Şcolii Speciale „Alexandru Roşca”, fapt care obligă pietonii să circule pe partea carosabilă. Totodată, au apărut unele probleme în ceea ce priveşte iluminatul şi semnalizarea rutieră în intersecţii. Astfel, pe strada Timişoarei, la sensul giratoriu, lipsesc indicatoarele care ar trebui să interzică autoturismelor de mare tonaj accesul în oraş. De aceea mai avem şi acum trafic greu în oraş”, a spus primarul Lugojului, menţionând că a convocat Comisia de circulaţie „pentru a discuta despre soluţiile pentru remedierea tuturor acestor probleme”.

Deschiderea centurii – „o manifestare strict de campanie electorală”

Conform viceprimarului Lugojului, liberalul Ioan Ambruş, deschiderea circulaţiei pe şoseaua de centură de către premierul Emil Boc a fost „o manifestare strict de campanie electorală”. „Din partea administraţiei locale nu a participat nimeni, din cauza simplului fapt că nu am primit nicio invitaţie la deschiderea centurii, care se află pe raza municipiului Lugoj. Consider această manifestare strict de campanie electorală, folosită de Partidul Democrat Liberal, atâta timp cât au participat numai consilieri şi preşedinţi ai partidului la nivel local şi judeţean. Consider că acţiunea este şi imorală, ţinând cont că această centură străbate municipiul Lugoj. Nu este în afara perimetrului administraţiei locale. Noi nu vom face tăieri de panglici, dar aş menţiona faptul că proiectul a început în 2002, când la guvernare era PSD. Exproprierile au început în 2007, pe vremea guvernării liberale, iar licitaţiile s-au atribuit la începutul lui 2008, tot de către guvernul liberal. Într-adevăr, guvernul din 2009 – 2010 a finanţat o parte din lucrări. Au şi ei un merit. Dar mi se pare nelogică atitudinea lor de a nu invita absolut pe nimeni din cadrul administraţiei locale. Primarul trebuia să fie invitat. Pe vremea conducerii liberale am venit cu unii miniştri chiar la primărie, pentru a se întâlni cu primarul din acea perioadă. O întâlnire a mea cu domnul prim-ministru (viceprimarul era atunci la conducerea oraşului, pentru că primarul era în concediu – n.r.) era poate utilă, pentru că puteau fi abordate, chiar în treacăt, unele subiecte”, a spus viceprimarul Ioan Ambruş.

O investiţie de 27,71 milioane de euro

Lucrările la centura Lugojului au fost realizate de constructorii portughezi MonteAdriano Engenharia e Construção si Sociedade de Construcoes Soares da Costa şi au demarat în martie 2008, lucrarea fiind scoasă la licitaţie de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în iunie 2007. Valoarea investiţiei a fost de 27,71 milioane de euro. Guvernul României a contribuit cu suma de 9,48 milioane de euro, diferenţa de 18,23 de milioane de euro fiind asigurată din fonduri ISPA. Centura Lugojului are trei poduri, în lungime totală de 584 de metri (un pod peste râul Timiş, un pasaj peste DN8A Lugoj-Deva şi un pasaj peste DN6 Lugoj-Timişoara şi linia de cale ferată Lugoj-Ilia), 19 podeţe, şase parcări şi cinci intersecţii.

Comentarii

comentarii