Acasă Actualitate Primarul Lugojului vrea să sprijine investitorii din municipiu

Primarul Lugojului vrea să sprijine investitorii din municipiu

DISTRIBUIȚI

Administraţia lugojeană intenţionează să vină în sprijinul firmelor din municipiu, cu o propunere ce va fi dezbătută în plenul Consiliului Local. „Noii investitori vor beneficia de o reducere a taxelor şi impozitelor pe terenuri şi clădiri, astfel încât aceştia să se apropie de Lugoj. În funcţie de tipul investiţiei, de valoarea acesteia şi de numărul locurilor de muncă create, voi solicita o reducere a taxelor şi impozitelor, pentru a atrage alţi investitori, în contextul emulaţiei create în rândul investitorilor, de a se apropia de Lugoj”, a anunţat primarul Francisc Boldea. În ceea ce priveşte investitorii aflaţi deja la Lugoj, şeful executivului lugojean va solicita menţinerea la acelaşi nivel a taxelor şi impozitelor pe terenuri şi clădiri. „Aş vrea să sprijin prin această acţiune depăşirea perioadei de criză pentru firmele care asigură lugojenilor un loc de muncă. Sunt convins că trebuie să dăm o mână de ajutor întregului mediu antreprenorial din municipiu”, a mai spus edilul-şef al Lugojului. Proiectul de hotărâre va fi discutat în şedinţa ordinară a Consiliului Local din luna ianuarie 2011.

Comentarii

comentarii