Primarul liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, este acuzat într-o postare, pe o pagină de Facebook, că ar fi primit ca șpagă o mobilă de dormitor, de la administratorii căminelor studențești, în perioada în care era prorector la Universitatea Politehnică Timișoara. Acuzația este făcută de Sorin Simion Meici, unul dintre cei mai vechi liberali din Timișoara, fost colaborator apropiat, încă din anii 90, al primarului Nicolae Robu.
Va prezentăm întreaga poveste a șpăgii, spusă de Sorin Simion Meici:
”Era vara lui 1991. O vară absolut superbă. După un an complicat și tumultuos.
Plecasem la mare. Cu un bilet studențesc. 12 zile la Costinești. Și cu 200 de mărci germane în buzunar. De fapt, echivalentul în lei. După zece zile de Costinești, abia dacă am cheltuit 50 de mărci. Și m-am dus la oficiul poștal. Ăla, situat în apropierea haltei CFR. Să dau un telefon. Că încă nu se inventase telefonul mobil. Lume multă în oficiu. Stau la coadă și cum prind un telefon liber, sun la Timișoara. Nu acasă. Sun la Casa Studenților. La Toni (Dumnezeu să-l odihnească în pace!). Era director.
“Bună, Toni. Sorin Meici te deranjează.”
“Bună. Ce faci? Te-ai și întors.”
“Toni, am o problemă. Sunt la Costinești. Și încă mai am bani. Se mai poate rezolva de un bilet?”
“Cum nu? Mai am bilete disponibile. Îți trimit unul cu tura următoare. Vine la Costinești, Lelu Bihoi cu trupa de teatru. La festival. Să-l aștepți în gară.”
Și mi-a trimis. Am stat 26 de zile la mare în acel an. Și tot am venit cu ceva firfirei acasă. Și nu vă gândiți că am făcut foamea. Sau nu am avut de băut.
Acasă mă aștepta scandalul. Boss aflase că două examene le-am lăsat pe toamnă. Și pentru a nu-i auzi zilnic placa cu reproșuri, m-am auto-exilat la birou. La sediul Ligii Studenților Chimiști. Central. Etajul unu al Palatului Lloyd.
Și cum mă chinuiam io cu o problemă de chimie-fizică, sună telefonul.
“Ce faci? Vrei să vezi o sculă tare? Mi-a spus taică-tu că ești la birou.” Era Nicolae Robu.
“Unde?”
“Hai sus la mine în birou.”
Am urcat la etajul trei. Și am intrat în biroul prorectorului. Secretara, o doamnă în etate, mi-a făcut semn să intru și a pus de o cafea. Deja știa mersul lucrurilor.
În birou, era Nicolae Robu și încă un student. Titus. Băiat fain. Calculatorist. Și liberal, pe deasupra.
Iar pe birou tronau două minunății. Două, nu una. Un copiator de birou Canon și un computer IBM PS2. Bijuterii. Dar biroul era vraiște. Plin de dosare cu hârtii.
“Îți place?” mă luă rapid nea Lae.
“Superb.”
“L-am primit de la francezi. De la universitatea unde am fost anul trecut în vizită. Am vrut să te cuplez cu o franțuzoaică. Era una de unu optzeci. Dar erai plecat la mare. Ai fi învățat și tu o limbă străină. Direct de la sursă.”
Am mai discutat noi. La o cafea. Și în final, nea Lae ne face o propunere.
“Uite, am aici toate cererile de precazare din Complex.”
Și aici, fac o mică paranteză. La sfârșitul anului universitar, Robu a cerut studenților să depună cereri de precazare pentru a putea face o evaluare a locurilor și posibilităților de cazare pentru anul următor. Cererile trebuiau depuse la unul din administratorii căminelor. Ei bine, cererile a câtorva mii de studenți erau împrăștiate în tot biroul. Închid paranteza.
“Și vreau să fac o bază de date cu ele. Să verificăm apoi dacă nu cumva unii au depus cereri în mai multe locuri. Că numărul de studenți a scăzut. Nu mult. Dar tot nu sunt locuri disponibile. Ceva nu e-n regulă.”
Și am acceptat. Timp de o săptămână, eu și Titus, am introdus datele în calculator. În DBase IV. Fain program. Și a bubuit surpriza. Sute de cereri erau dublate. Mai ales la Mecanică și Electro. Că ele erau facultățile cu mai multe cămine arondate. Iar faza mișto a fost când am găsit prieteni timișoreni care aveau cereri de cazare în cămin.
A bubuit nea Lae.
“Ce!? Ăștia (administratori de cămin) mă cred fraier. Doar știu că iau câte 100 de mărci pentru a caza ilegal un student. Las’ că le arăt eu lor.”
Și am trecut la perierea listelor. Am eliminat dublurile, am reușit să eliminăm o bună parte din timișoreni. Și am listat forma finală a listelor. Locuri libere, gârlă.
A venit și ziua de 25 septembrie. Prima zi de cazare. Ceva cozi. Iar la ora 12, s-a blocat totul. Administratorii de cămine au dispărut. Nervi. Scandal. Iar la ora 15, a apărut Robu în complex. Însoțit de toți administratorii. A luat listele și a dat mână liberă administratorilor să cazeze studenții, cum doreau ei. Fără liste. Fără precazări. Ca în anii trecuți. Cu șpaga de rigoare. 100 de mărci germane.
N-am înțeles atunci ce se-ntâmplă. Dar m-am dumirit o lună mai târziu. Când nea Lae a devenit posesorul unei mobile de apartament complete. Cumpărată de administratorii din Complex.
Da. Nicolae Robu aka “Tovarășul Dragoș” nu a luat șpagă. Nu cred că există un student care să-i dea direct șpagă. În schimb, tovarășul Dragoș a devenit patronul unui sistem mafiot. Un El Padrino. De ce să riște un flagrant? A fost suficient să le fluture pisica, unor administratori de cămin, ca aceștia să accepte împărțirea “prăzii”. Și timp de 21 de ani, “afacerea” a mers șnur. Acum a trecut la next level. La “prăduirea” unui oraș. Sunt absolut convins că nu a luat direct vreo șpagă. Au grijă lacheii din jur să nu fie prins în flagrant cu delictu-n mână. Dar cine are ochi, poate să vadă”.
Contactat de redacția Ziua de Vest, primarul Nicolae Robu nu a vrut să comenteze acuzațiile lansate de Simion Meici, spunând că ”nu am timp de prostiile acestea, eu am treabă de făcut”.
