Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu nu vede poluarea care a încețoșat Timișoara, ci doar...

Primarul Nicolae Robu nu vede poluarea care a încețoșat Timișoara, ci doar ”turbați” care îl boicotează

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu continuă să susţină că Timişoara are un aer curat, că nu avem poluare, deşi lumea vede de câteva zile o pâclă de ceaţă/praf care nu a mai fost până acum în urbe.

“Ce oameni sunt aceia care, turbaţi de frustrare că în jurul lor se întâmplă FĂRĂ EI, ba mai mult, în pofida încercărilor lor de boicot, atâtea şi atâtea lucruri bune, îşi împroaşcă oraşul cu noroi, zi de zi, fără ruşine! Tema mai nouă este calitatea aerului, afectată, chipurile, de modernizarea în forţă (evident, cu concluzia: stop modernizării în forţă, mai ales că ea este aducătoare de voturi pentru cei ce o fac, nu?!). Da, calitatea aerului în Timişoara nu ne mulţumeşte, am vrea ca ea să fie mult mai bună şi acţionăm în acest sens -noi, cu fapte, nu cu vorbe, nu cu circ, precum ei!-! Dar, aşa cum e ea, Timişoara a reuşit, cu mine ca primar, să fie singurul oraş din România scos de pe lista de infringement a Uniunii Europene, îmbunătăţindu-şi radical parametrii aerului. Şi nimeni nu va putea contrazice acest lucru fără a cădea în penibil, pentru că vorbim de lucruri verificabile oficial, nu de păreri! Eu ataşez prezentei postări print screen-uri de astăzi, de pe unul din site-urile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Oricine poate vedea limpede că aerul în Timişoara este în zona “SAFE”, în timp ce în Cluj, Oradea şi Bucureşti sunt depăşiri ale pragului admis cu 70%, 40%, respectiv 120%. Dar, acolo, nimeni nu îndeamnă -cât ridicol şi totodată câtă ticăloşie!- la folosirea măştilor! Dincolo de orice, însă, NOI, CEI CE NE IUBIM ORAŞUL, ÎMPREUNĂ, ÎL VOM FACE MAI TARE CA ORICÂND!”, spune primarul Nicolae Robu pe pagina sa de facebook.

Datele la care se raportează primarul sunt publicate pe site-ul http://breathelife2030.org și prezintă o scară a poluării aerului bazată pe informații furnizare de sateliți și, acolo unde există, pe stații de monitorizare la sol. Pentru Timișoara informațiile se bazează pe fotografiile realizare din satelit, prin urmare nu au decât o mică relevanță. În schimb, timișorenii văd zilnic cum norii de praf se ridică de pe străzi.

Zilele trecute, mai mulţi timişoreni au apelat la Garda de mediu Timişoara să ceară clarificări legate de “ceaţa” care nu e ceaţă, şi care înveleşte oraşul. Potrivit reprezentanţilor de mediu, măsurătorile la marii poluatori din oraş nu au indicat probleme, totul fiind pus mai ales pe seama schimbărilor climatice, sezonului cald care se prelungeşte, la care se adaugă şi poluări cotidiene de trafic, incendii de vegetaţie, funcţionarea centralelor termice.

În schimb, datele publicate de https://www.airvisual.com/ despre poluarea din Timișoara sunt catastrofale. Zilele trecute se atins pragul critic, timișorenilor fiindu-le recomandată să stea în case.

 Reacția virulentă a primarului Robu a venit după o postare a USR Timiș intitulată ”Timișoara, mai poluată decât Beijingul”.

”În ultimele zile, Timișoara a fost învăluită într-un praf dens, pe care l-am simțit și chiar văzut cu toții. Am ajuns să fim înecați în smog, așa cum mai vezi în orașele din China sau India. Cum am ajuns aici? Cum a ajuns calitatea aerului din Timișoara (măsurată de stații oficiale) să fie „rea” și „foarte rea”? E drept, starea vremii din aceste zile nu favorizează dispersarea prafului. Dar poluarea Timișoarei are câteva cauze clare:

Neglijarea șantierelor din oraș.

Camioanele ies de pe șantierele din oraș fără să-și curețe roțile. Basculantele nu circulă întotdeauna cu o prelată care să acopere conținutul. Când se lucrează pe spațiul public, întotdeauna e plin de noroi, pământ și nisip, împrăștiat apoi în tot orașul de vânt sau roțile mașinilor. Gropile sunt săpate și apoi lăsate cu săptămânile sau lunile până să fie asfaltate/pavate la loc. Chiar zilele astea, pe șantierul din fața Primăriei e plin de praf. La fel pe toate străzile din zonă, unde se introduc cablurile în subteran. Trebuie doar să scoateți capul pe geam, domnule Robu, și să priviți cu ochii dumneavoastră.

Încurajarea mersului cu mașina, în detrimentul transportului public și al celui alternativ.

Administrația Robu micșorează trotuare, reduce zone verzi, taie pomi și elimină din benzile pentru autobuze. Ne oferă mai multe benzi auto, în timp ce trotuarele zac nerefăcute și pistele de bicicletă sunt așternute doar pe hârtie. Poate că oamenii ar mai lăsa mașina acasă dacă mijloacele de transport ar fi mai dese, mai curate și mai punctuale. Poate că oamenii chiar ar alege bicicleta dacă ar avea pe unde să meargă cu ea în siguranță. Poate că mai multă lume ar merge pe jos, cum se obișnuia odată, dacă ar avea trotuare reparate, nu ar trebui să stea o veșnicie la fiecare semafor și drumul ar fi umbrit de mai mulți copaci.

Domnule Robu, zilele astea am văzut oameni cu măști pe față. Alții au evitat să iasă din casă sau le-au zis copiilor să nu mai iasă afară. Cu toții suferim că trebuie să de pe urma aerului tot mai prost, chiar și dumneavoastră. Aveți un plan să faceți Timișoara respirabilă?”, spun cei de la USR Timiș.

Până ce eprubeta şi aparatele vor stabili exact ceea ce se întâmplă cu norul de ceaţă/praf din Timişoara, locuitorii urbei respiră ce pot, un fel de smog, pentru că ceea ce se vede cu ochiul liber nu poate fi contestat de nicio instituţie, de oriunde ar fi ea.

Comentarii

comentarii