Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu recunoaşte că a aruncat banii, acum cinci ani, când...

Primarul Nicolae Robu recunoaşte că a aruncat banii, acum cinci ani, când a cumpărat 40 de freze pentru deszăpezire

721
DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu recunoaşte că a fost în eroare în urmă cu cinci ani, când primăria a cumpărat 40 de freze pentru deszăpezire pe trotuarele din faţa blocurilor, supraestimând spiritul civic al cetăţenilor. Edilul spune că atunci credea că prin consiliile consultative de cartier timişorenii vor lua frezele şi vor degaja spaţiile inaccesibile utilajelor mari de intervenţie. Frezele s-au împărțit dar majoritatea nu au funcționat niciodată.

“Au fost probleme şi sperăm că nu ne vom mai întâlni cu aşa ceva. Facem licitaţie pentru contractarea unui operator de deszăpezire. O să analizăm dacă nu e oportun să achiziţionăm câteva mijloace, nu mari utilaje, ca în situaţii de forţă majoră să putem interveni la nivel de trotuare cu ajutorul lor. Acum câţiva ani a fost o supraestimare, a fost o eroare, am supraestimat spiritul civic. Am considerat că dacă am luat 44 de freze de deszăpezire, foarte bune pentru trotuare şi le-am dat consiliilor consultative de cartier, cetăţenii se vor organiza în zonă şi le vor transmite de la un bloc la altul, astfel încât să se facă deszăpezirea în faţa blocului şi a caselor. Din păcate, nu au fost folosite. Acum, dacă facem achiziţie de utilaje, nu le mai dăm spre folosinţă altora. Mă gândesc să le ţinem noi şi când sunt ninsori abundente, să intervenim pe trotuare, pe poduri cu forţe proprii”, a afirmat primarul Nicolae Robu.

Edilul a adăugat că trebuie să existe şi exemplul dat de autorităţi cetăţenilor, astfel că nu se va da deoparte să pună mâna pe lopată şi să dea zăpada în lături de pe poduri, dar asta nu va fi ca orar de lucru, ci doar pre luare aminte.

Pe de altă parte, Nicolae Robu a băgat de seamă că a fost o mobilizare slabă a celor din primărie pentru curăţarea trotuarelor acoperite de polei, dar spune că aceasta a fost capacitatea de intervenţie disponibilă.

“S-a intervenit cu capacitatea avută, o capacitate limitată. S-a topit zăpada, a şi plouat, a lapoviţat şi peste noapte a îngheţat. Sperăm că am depăşit perioada critică. Asta este o nerealizare, nu a existat capacitatea de a interveni mai mult. Ducem o luptă şi cu crengile care nu au fost încă strânse de pe domeniul public, au fost adunate, dar nu au fost i ridicate”, a mai adăugat Nicolae Robu.

De deszăpezirea Timișoarei se ocupă în această iarnă Societatea de Drumuri Municipale a primăriei, care are contratul prelungit lună de lună. Din cei peste 1.200 de kilometri de străzi din Timișoara, SDM s-a angajat prin contract să deszăpezească doar 400. Adică exact o treime. De restul străzilor nu se ocupă nimeni.

Comentarii

comentarii