Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu se implică în controversa termoscanării

Primarul Nicolae Robu se implică în controversa termoscanării

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu se implică și în controversatul subiect al măsurării temperaturii oamenilor la intrarea în magazine. În stilul caracteristic, primarul Timișoarei spune că persoana care îndreaptă un termometru către altă persoană nu trebuie să aibă studii de specialitate.

„Nu credeţi toate bazaconiile care se spun. Aceste termometre nu ne fac nimic rău. Ele sunt omologate. Cum să pretinzi să fie cadru medical cel ce apropie un dispozitiv de fruntea ta?! Chiar şi eu stau în faţa lor şi îmi spun ce temperatură am. Nu se întâmplă nimic negativ. E un timp atât de scurt în care se produce măsurătoarea şi nu trebuie să fie cadru medical cel ce face aşa ceva. Oare mamele noastre, soţiile sau noi când luăm temperatura copiilor avem vreo pregătire medicală pentru aşa ceva? Ne punem termometrul sub braţ. Încă acolo e mai delicat deoarece trebuie să ştii cum să îl pui. Ce studii trebuie să aibă cineva să apropie câteva secunde şi să citească indicaţia?”, se întreabă edilul.

Robu a mai subliniat că dacă cineva este găsit cu temperatură, nu este considerat ca fiind bolnav de coronavirus şi singurul demers pe care trebuie să îl facă este să ia legătura cu medicul de familie. Măsurarea temperaturii se realizează și la intrarea în Primăria Timișoara, unde toți cei care intră, angajați sau vizitatori, sunt lasați să intre doar dacă au temperatura sub 37,3 grade C.

Comentarii

comentarii