Acasă Administraţie Primarul Nicolae Robu susţine că a dejucat planurile clanurilor care voiau clădiri...

Primarul Nicolae Robu susţine că a dejucat planurile clanurilor care voiau clădiri medicale

DISTRIBUIȚI

nicolae robuPrimarul Nicolae Robu se laudă că în mandatul său niciun ‘clan’ nu a mai dat afară din spitale pacienţi, ci dimpotrivă, s-a reuşit ca în ultimii trei ani să fie readuse în patrimoniul Primăriei / a Consiliului Local Timişoara trei clădiri: una de la Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’ şi două ale Spitalului Municipal, Balneofizioterapia, care de-acum înainte vor rămâne pururi în patrimoniul municipalităţii.
Pe lângă aceste succese reputate în instanţă în faţa ‘grupurilor de interese’ numite, uneori ‘clanuri’, primăria a mai ajutat o seamă de instituţii medicale spitaliceşti sau laboratoare, să-şi afle liniştea, în condiţii incomparabil mai bune decât au avut până la mutare, iar primăria nu mai plăteşte chirii proprietarilor, întrucât le-a mutat în spaţii care-i aparţin. Aici ar intra Clinica Universitară de Boli Dermato-Venerice şi Policlinica nr. 3, mutate pe strada Daliei, şi Clinica de Oncologie, găzduită într-un bloc al municipalităţii de pe strada Victor Babeş.
‘Trei dintre clădirile spitaliceşti care erau pierdute prin retrocedări au fost recuperate de municipalitate în instanţă şi acestea vor fi ale municipalităţii, nu mai plătim chirie şi nu mai avem controverse cu nimeni. Şi am reuşit să dejucăm din ceea ce au pus la cale şi chiar au şi reuşit acele grupuri infracţionale, pe care le numim uneori, clanuri. În Timişoara, cu administraţia Robu nu s-a pierdut nicio clădire către niciun clan, de nicio etnie, dimpotrivă, noi am câştigat, am recuperat clădiri importante. Una care aparţine Spitalului de Copii şi două care aparţin Spitalului Municipal, Clinicii de Balneofizioterapie.

Comentarii

comentarii