Acasă Actualitate Primarul Timișoarei dorește schimbarea modului de lucru al SCM. Clubul municipalității are...

Primarul Timișoarei dorește schimbarea modului de lucru al SCM. Clubul municipalității are datorii de aproape un milion de euro

DISTRIBUIȚI

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a anunțat că a descoperit în cadrul Sport Club Municipal, organizația deținută de municipalitate, probleme foarte mari, mai ales financiare, și acum dorește rezolvarea acestora. Mai mult, el cere chiar un control din partea Curții de Conturi la această entitate, subliniind că în acest motiv acolo există datorii de aproape un milion de euro, aceasta după ce o parte din aceste datorii au fost acoperite de curând.

În ceea ce privește viitorul SCM, primarul spune că în următorii doi ani se va trece la o orientare a banilor alocați sportului spre proiecte de masă, tineret și copii, dar și spre infrastructura sportivă.

”Aceasta este o nouă problemă din chestiile pe care le descopăr. La SCM va trebui să facem reforme majore, de trei ani jucîtorii nu mai primesc salarii la timp, chiar și cu întârzieri de patru luni. Rostogolim o sumă mare de datorii, clubul a rămas cu arierate foarte mari, am avut 5,1 milioane. Acum am reușit să reduc un pic, vom rămâne cu 4,3 milioane, dacă merge așa vom rămâne și anul viitor cu peste un milion de lei. Și aici mai sunt probleme în justiție, jucătorii au dat în judecată clubul. Asta va trebui să schimbăm. Pentru bugetul anului viitor suntem în discuții cu SCM, care nu are director, conducător era fostul consilier al lui Robu, acesta a plecat, deci a plecat și el. Am delegat atribuțiile directoarei economice de la SCM”, a declarat primarul.

Fritz cere chiar o verificare din partea Curții de Conturi la SCM, dar încearcă și schimbarea strategiei de cheltuire a banilor timișorenilor pentru domeniul sport.

”Lucrăm la un buget cu care vom aduce arieratele la zero, este un prim pas a strategiei. Banii timișorenilor merg spre infrastructură sportivă, sportul pentru copii și tineri și, doar în al treilea rând, spre cluburi profesioniste. Acolo trebuie un parteneriat între primărie, mediul academic și mediul de afaceri. Va fi un nou consiliu de administrație acolo. De când s-a înființat SCM, nu s-a făcut niciun control acolo, ar fi bine să facă unul Curtea de Conturi acolo. Jucătorii nu au nicio vină, e o situație frustrantă. Încercăm să aducem la zi cât se poate, să reducem restanțele la salarii. Am primit un 1,1 milioane de lei din bugetul național la rectificare, nu sunt mulți bani, vom incerca să facem plăți”, a încheiat primarul.

Comentarii

comentarii