Acasă Editorial Primăvara lui Dominic Fritz

Primăvara lui Dominic Fritz

DISTRIBUIȚI

În pragul Paștelui, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, pe lângă multe ispite, două ar fi mai relevante, din unghiul meu, acum, în ultimele zile: războiul, la doar 150 de kilometri de România, ca temă majoră, cu spaime și griji, iar aici, aproape, la noi, în Timișoara, scandalurile ”muzicale” ale momentului. Acest Jador (care habar nu are că expresia este forma la singular a verbului ”a adora”, mai exact ”J” ador” se traduce ”eu ador” din limba franceză în română) a devenit celebru printr-un mecanism al lașităților înlănțuite în primăvara timișoreană. Filarmonica este, în mod evident, scena concertelor solemne, cu muzică clasică sau cu spectacole autentice, inclusiv cu cele de folclor autentic. Filarmonica a luat naștere sub semnătură regală, sub semnătura celui care a fost MS Regele Mihai I al României, în urmă cu mai bine de jumătate de secol. De ce ar fi dorit un Jador să aibă spectacol de manele, nu știm. Ceea ce știm este că într-o capitală culturală, așa cum este și va fi Timișoara, imaginea unui spectacol de manele într-o filarmonică ar fi fost ca un concert de rock într-o catedrală. Dacă există spectatori pentru manele, treaba lor, gustul lor, relația lor cu anumite aspecte ale unui fenomen, specific unei categorii de ”cultură”, dar revolta acestui Jador devine deplasată. Ca și acuzația de a fi fost supus unei discriminări. Discriminare împotriva subculturii? Discriminare la adresa unui gen ce nu potrivește deloc cu atmosfera Timișoarei? Dar, desigur, fiecare are locul său sub soare.

Cu toate aceste ”războaie” meschine între gusturi și oameni, să nu uităm că marea revoltă a fost a timișorenilor, și a presei timișorene. Așa cum s-a văzut, Dominic Fritz, care are prea multă încredere în unii dintre colaboratorii săi, a fost luat ca din oală de revolta timișorenilor împotriva unui viitor spectacol de manele. Din păcate, din informațiile noastre, lui Jador i s-ar fi promis sala Filarmonicii, chiar dacă nu se semnase contractul. Revolta publică, rostogolită bine pe facebook, a dus la atitudini lașe, de genul: ”Noi nu am semnat”, ”noi nu știm”, atât de mult amestecate cu obiceiurile dâmbovițene, dezagreate în spațiul bănățean autentic, încât s-a întors împotriva administrației.

Jador a fost șocat, el fiind obișnuit cu multele combinații din lumea manelelor, cu politicul, cu televiziunile comerciale, cu lungul șir de abdicări de la expresia artei curate, amestecate cu pigmentările de târg ieftin. Asta este!

Dar despre Banatul autentic mai sunt lucruri de spus. Petrică Moise, iubitul compozitor și interpret de muzică bănățeană autentică, plecat prea repede spre cer, a lăsat în urma sa multe cântări duioase și calde, specifice nouă. Pe una dintre ele, chiar imnul Banatului, a luat-o Dominic Fritz și a dus-o la microfon, pe scena Filarmonicii, alături de Ansamblul Timișul. Filmul interpretării este deja viral, este cunoscut. Ceea ce i-a lipsit primarului Fritz a fost un costum popular autentic sau măcar o cămașă autentică. Ar fi fost un semn al respectului față de Banat și față de spectatori. Unii ar spune așa: ”ah, mofturi, detalii neimportante”. Totuși, în încercarea sa de a mai câștiga un strop de simpatie, după marile insuccese ale Colterm-ului, curățeniei, frigului, organigramelor, târgului de Crăciun, dar și al DNA-ului, ultimul durând cel mai tare, ai unor ”rubenilațcăi” și a altor impostori, Dominic Fritz a cântat. Asta nu e rău, mai ales că este o modă în lume, aceea de a-i înfățișa pe politicieni în mantia artistică ce umanizează subiectul… Doar că momentul nu a fost ales bine. A fost un fel de nucă în peretele său.

Poate așa arată primăvara lui Dominic Fritz. S-a măturat puțin, prin centru, să pară Timișoara curată… a fost adus Mândruță, dar s-a făcut de rușine. Acum, Dominic Fritz cântă. Repet, asta este bine, ar fi și mai bine dacă cântecul lui, foarte frumos de altfel, ar fi fost parte din arta de a recuceri Timișoara. Timișoara cea tristă și decepționată de prea multele ițe penibile din primărie. De prea multă incompetență.

Dar acum lăsăm Săptămâna Paștelui să ne fie spațiu de reculegere pentru Învierea ce va veni…

Comentarii

comentarii