Acasă Economic Primele clase de învăţământ dual după model german, înfiinţate in România

Primele clase de învăţământ dual după model german, înfiinţate in România

DISTRIBUIȚI

sala clasaPrimele clase de învăţământ dual vor fi înfiinţate după model german, la Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu“ din Arad, cu sprijinul Asociaţiei Economice Germano-Română DRW Arad, care a iniţiat acest proiect.
Două clase vor fi înfiinţate din toamnă, pentru specializările de sudor şi operator maşini cu comandă numerică, la Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu“ din Arad. În acest proiect sunt implicate firme din industria locală care asigură locuri de practică şi care îi vor angaja pe tineri la absolvire.
Potrivit antercom.ro, firmele care îi acceptă pe elevi ca ucenici adaugă bursei de stat câte 200 de lei pe lună în primul an, 250 de lei pe lună în al doilea şi 300 de lei pe lună în al treilea an. Astfel, tinerii ajung să câştige, în al treilea an, câte 500 de lei pe lună, conform sursei citate.
După cei trei ani de studiu, absolvenţii au asigurat locul de muncă pentru care au fost pregătiţi. Ei vor avea şi posibilitatea de a-şi continua studiile la formele de învăţământ zi sau frecvenţă redusă, intrând în clasa a XI-a. După absolvirea liceului, elevii se pot înscrie la bacalaureat, iar apoi îşi pot continua studiile la o facultate, având şansa să devină ingineri în specializările alese.
În Arad, prima firmă ce va fi implicată în proiect este producătorul german de vagoane de marfă Astra Rail Industries. Alte trei firme din judeţ vor pune la dispoziţie locuri de practică, din primul an: Takata, Man Corporation şi Aro-Stahl Product.
Termenul de pregătire duală provine de la programa de învăţământ care cuprinde atât însuşirea de cunoştinţe teoretice generale şi de specialitate, cât şi ore de practică în laboratoarele şcolii şi în atelierele fabricilor.
Ponderea orelor de teorie şi practică variază pe durata celor trei ani, pe cât se întinde un ciclu de pregătire, şi ajunge, în ultimul an, la 72% practică.

Comentarii

comentarii