Acasă Actualitate Primele porţii de „mic dejun biciclist”

Primele porţii de „mic dejun biciclist”

DISTRIBUIȚI

Timişorenii care au trecut, luni dimineaţa, pe bicicletă spre serviciu prin zona Casei Tineretului au avut parte de o surpriză matinală. Începând de ieri, voluntarii „Verde pentru Biciclete” oferă cetăţenilor aflaţi în trafic la primele ore ale dimineţii un mic dejun biciclist.
Campania Verde pentru Biciclete încurajează mersul pe bicicletă, un stil de viaţă care nu este în totalitate dependent de condiţiile atmosferice şi continuă seria activităţilor adresate bicicliştilor timişoreni şi la finalul anotimpului cald cu un nou eveniment. În perioada 21 – 25 septembrie, bicicliştii vor primi un mic dejun compus dintr-o băutură caldă şi o gustare 100% bio, oferite de Restaurantul Opera şi Life Care. Peste 500 de porţii de mic dejun vor întâmpina timişorenii în cinci intersecţii intens circulate ale oraşului de pe Bega: Piaţa 700, Centrul Bancar, Modern, Buziaşului şi Casa Tineretului.
Scopul acţiunii este de a încuraja mersul pe bicicletă către servici şi la debutul anotimpului de toamnă, recompensând pe cei ce au ales să se deplaseze ecologic către locul de muncă.
Acţiunea este primul demers dintr-o campanie de încurajare a bicicletei ca modalitate de transport spre serviciu, intitulată sugestiv „Pe bici spre servicii”. Acest demers va fi susţinut pentru început de o campanie vizuală de „motive” pentru a adopta bicicleta ca mijloc de transport.

Comentarii

comentarii