Acasă Actualitate Primăria, cu ochii pe firmele de construcţii care reabilitează blocuri

Primăria, cu ochii pe firmele de construcţii care reabilitează blocuri

DISTRIBUIȚI
altViceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu şi Marius Oneţiu, directorul Direcţiei Edilitare a Primăriei Timişoara, au avut, miercuri, o întâlnire cu factorii implicaţi în reabilitarea termică a blocurilor la Timişoara prin programul naţional. Toţi factorii implicaţi, mai puţin beneficiarii, întrucât întlnirea a avut ca scop atenţionarea firmelor de construcţii să lucreze… repede şi bine. Astfel, la întrunire au participat reprezentanţi ai proiectanţilor, ai Federaţiei Asociaţiei de Locatari Timişoara şi ai celor 23 de firme de construcţii care au în lucru 55 de imobile din municipiu. 

“S-au discutat detalii tehnice legate de execuţie, firmele fiind atenţionate să respecte condiţiile de calitate la care s-au angajat, precum şi termenele de execuţie. Durata de execuţie a lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor este între 1 şi 3 luni. Chiar dacă plouă, se lucrează şi în aceste zile, efectuându-se lucrări în interior de izolare a subsolurilor şi de intervenţie la instalaţii”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara. În 1 octombrie au demarat, cel puţin teoretic, lucrările la 55 dintre cele 72 de blocuri cuprinse în Programul local de reabilitare termică 2009. Rămâne de văzut dacă vremea şi bunăvoinţa le va permite executanţilor să se ţină de termene. 
 
 

Comentarii

comentarii