Acasă Eveniment Primăriile arădene, sancţionate pentru venitul minim garantat

Primăriile arădene, sancţionate pentru venitul minim garantat

DISTRIBUIȚI

Primăriile din judeţul Arad au fost controlate de o comisie specială pentru a constata cum se cheltuiesc banii publici. În perioada 10.06-09.07.2010, o comisie de verificare a modului de aplicare a Legii 416/2001 privind acordarea venitului minim garantat a efectuat acţiuni de control la 48 de primării din judeţul Arad. Comisia a avut în componenţă trei inspectori sociali şi un inspector de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad şi patru reprezentanţi ai Prefecturii Arad. În judeţul Arad, în perioada campaniei la cele 48 de primării erau în plată 3428 dosare şi au fost verificate 2402 dosare. Din cele 2402 de dosare verificate, au fost suspendate un număr de 61 de dosare, ceea ce reprezintă 2,5% din totalul dosarelor aflate în plată. Astfel, 37 dosare au fost suspendate la Primăria comunei Fântânele, 4 dosare suspendate la Primăria comunei Conop, 16 dosare suspendate la Primăria comunei Grăniceri, 2 dosare suspendate la Primăria comunei Gurahonţ, 1 dosar suspendat la Primăria comunei Almaş, 1 dosar suspendat la Primăria comunei Pilu  şi au fost încetate de la plată 8 dosare, dintre care 6 la Grăniceri şi 2 la Gurahonţ. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.500 lei referenţilor sociali din primăriile Fântânele, Vladimirescu, Seleuş, Târnova, Grăniceri, Chişineu Criş, Almaş, Zărand, Ineu, Şicula, Chisindia, Păuliş, Tauţ, Livada, Vinga, Conop, Mişca, Macea, Olari. De asemenea, pentru faptul că secretarii primăriilor nu au sesizat primarul comunei privind nerespectarea termenelor pentru efectuarea anchetei sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie în cazul mai multor dosare aflate în plata ajutorului social au fost sancţionaţi 11 secretari, dintre care 2 secretari cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei şi 9 secretari cu avertisment. „Am realizat o analiză a controalelor efectuate din care rezultă că există mai multe deficienţe în modul de acordare  a ajutorului social, răspunzători pentru acest lucru fiind referenţii sociali şi secretarii de primării. Echipele de control le-au cerut să remedieze de urgenţă deficienţele pentru a nu fi afectate persoanele aflate în plată care au dreptul la acest ajutor”, a declarat prefectul Aradului, Călin Bibarţ.  Prefectul Călin Bibarţ a decis ca această campanie să continue până la finalizarea verificării tuturor primăriilor din judeţ, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra modului în care au fost respectate prevederile Legii 416/2001 privind acordarea venitului minim garantat.

Comentarii

comentarii