Acasă Actualitate Primul compartiment de alergologie, inaugurat la Timișoara. Clubul Rotary Timișoara a investit...

Primul compartiment de alergologie, inaugurat la Timișoara. Clubul Rotary Timișoara a investit 90.000 de lei în aparatură medicală de ultimă generație

DISTRIBUIȚI

Timișoara are în sfârșit un compartiment specializat dedicat pacienților cu afecțiuni alergice, în regim de internare de zi. Dotarea primului salon cu aparatură de ultimă generație a fost realizată cu sprijinul Clubului Rotary Timișoara.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a organizat conferința de prezentare a Compartimentului Regional de Alergologie și Imunologie clinică, miercuri, 26 iunie, la OncoGen.

Prof.univ.dr. Carmen Panaitescu a spus că scopul principal al unui asemenea structuri este de asigura servicii medicale de înaltă performanță pacienților cu boli alergice complexe și cu risc de șoc anafilactic.

”Existența compartimentului este o necesitate pentru Timișoara și pentru zona de vest, avându-se în vedere incidența tot mai mare a bolilor alergice care au devenit o problemă majoră de sănătate atât la nivel național, cât și mondial.

Cadrele universitare vor asigura servicii medicale pentru pacienții alergici, cât și pregătirea viitoarelor generații de medici specializați în domeniul imunologiei și alergologiei, având în vedere că Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara este unul dintre cele cinci centre în de pregătire în specialitate la nivel național”, a declarat prof.univ.dr. Carmen Panaitescu.

Primul salon, cu șase paturi, este dedicat alergologiei de urgență și a fost dotat cu echipamente de ultima generație de către Clubul Rotary Timișoara.

Echipamentele vor asigura servicii medicale de specialitate pentru pacienții cu risc de șoc anafilactic, servicii care până în prezent nu erau accesibile în regiunea de Vest a țării, constând în: efectuarea testelor de provocare la medicamente pentru pacienții cu suspiciune de alergie medicamentoasă aflați la risc de șoc anafilactic; efectuarea testelor de provocare la alimente pentru pacienții cu suspiciune de alergie alimentară aflați la risc de șoc anafilactic; inițierea imunoterapiei cu alergen la pacienții cu alergii la venin de insecte (albine, viespi) care au risc de șoc anafilactic; inițierea terapiei biologice cu anticorpi monoclonali în bolile alergice.

Existența acestui compartiment clinic este o necesitate pentru zona de vest a României, având în vedere incidența în creștere și severitatea bolilor alergice, care au devenit o problemă majoră de sănătate la nivel mondial.

Prof.dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara, a atras atenția că înființarea acestui compartiment a fost posibilă prin implicarea comunității locale în speță a  Clubului Rotary și va aduce beneficii tot comunității locale.

De asemenea, dr. Săndescu a mulțumit rotarienilor pentru sprijinul extraordinar pe care l-a acordat pentru dotarea salonului acestei unități spitalicești. Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a pregătit și transmis autorităților competente – Direcția de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății – documentația necesară pentru includerea compartimentului de alergologie și imunologie în structura spitalului.

Prof.univ.dr. Ovidiu Bunget, guvernatorul Districtului Rotary România – Republica Moldova, a spus că acest compartiment este foarte important și util nu numai pentru Timișoara, cât pentru întreaga zonă, atât pentru sistemului sanitar, cât și pentru pacienți.

“Felicit  Clubul Rotary Timișoara, în frunte cu Daniel Marcu, președinte, pentru această reușită, dotarea primului salon”, a declarat prof. Bunget.

Daniel Marcu, președintele Clubului Rotary Timișoara, a spus că înființarea primului compartiment de imunologie și alergologie este un proiect istoric pentru Timișoara.

“Cu ocazia aniversarii a 95 de ani de la infiintare si 30 de ani de la reinfiintare, Clubul Rotary Timișoara,  a dotat in integralitate,  cu echipamente de ultimă generație, primul salon al compartimentului dedicat alergologiei de urgență. Proiectul Clubului a constat in strangerea de fonduri pentru dotarea primului salon cu două perfuzomate, un monitor pentru funcții vitale, defibrilator, Injectomat, doua paturi speciale pentru pacientii care vor beneficia de spitalizare de o zi.

Cel mai mare câștig pentru pacienți este că nu vor mai trebui să meargă la București sau la Cluj pentru a fi testați. Acum se va face totul aici la Timișoara, iar dacă apare o problemă urgentă pot fi tratați aici în acest compartiment”, a concluzionat Daniel Marcu.

Comentarii

comentarii