Stopul cardio-respirator poate apărea oricând, oriunde și la oricine, fiind una dintre cele mai frecvente cauze de deces în România. Deși este considerat o urgență primară, din păcate, în situațiile din afara unităților medicale, șansele de supraviețuire ale persoanelor care suferă un stop cardio-respirator sunt sub 5%, pentru că doar 2 din 10 români ştiu să acorde primul ajutor.
Statisticile spun că în fiecare minut șansele de supraviețuire ale unei persoane afectate scad cu 10% dacă nu se intervine cu măsurile de prim ajutor.
Defibrilarea automată plus masajul cardiac schimbă complet lucrurile, șansele la viață ale unei victime fiind mai mari cu aproximativ 50 – 70%.
Prin programul de îmbunătățire a siguranței pasagerilor, Aeroportul Internațional Timișoara ”Traian Vuia” în parteneriat cu compania Mensave, a implementat primul serviciu de prim ajutor integrat de pe un aeroport din România, prin montarea a două defibrilatoare semi-automate externe pentru intervenție în caz de urgență.
Unul a fost instalat în terminalul nou de sosiri externe, iar celălalt în salonul oficial al Aeroportului Internațional Timișoara.
„Trăim într-o lume aglomerată. În momentul în care vine ambulanța, pacientul este preluat, dar până atunci sunt minute prețioase. Peste trei minute creierul se decerebrează și nu avem nevoie de situația asta. Trebuie să predăm pacientul viu. Echipa integrată înseamnă medicii și pompierii noștri de pe aeroport. S-au făcut cursuri cu toată lumea care este implicată. Am pus defibrilatoarele în terminale să fie la îndemână. Întotdeauna minutul contează. Un astfel de aparat face întotdeauna diferența, din cauza asta a apărut”, a spus Mihaela Paica, medicul coordonator al Aeroportului Timișoara.
Având la dispoziție cele două echipamente instalate în terminalul nou de sosiri externe și în salonul oficial, echipa medicală de intervenție din aeroport a fost instruită în tehnicile de prim ajutor, însă compania Mensave, prin experți medicali, va organiza și sesiuni de instruire pentru pasagerii interesați.
„Avem un proiect mai amplu care se numește DefibSave și înseamnă instalarea acestor defibrilatoare în zonele aglomerate și în locurile strategice din oraș. Primul pas e instalarea acestor defibrilatoare în parteneriat cu Aeroportul Timișoara. Într-o lume civilizată ele pot fi folosite într-un stop cardio-respirator, astfel încât o persoană să își revină, șansele la viață să crească semnificativ. Defibrilatorul este un dispozitiv medical de larg consum pus la dispoziție către populație, dar în momentul de față este doar la dispoziția echelor de prim ajutor care au fost instruite să le folosească. În momentul de față avem instruite peste 10.000 de persoane în ceea ce înseamnă primul ajutor. Vor urma campanii și campanii strict locale, aici în Aeroportul Timișoara, astfel încât orice om care ajunge în această locație și este nevoit să utilizeze defibrilatorul fără nicio problemă”, a declarat Ghiță Cristian, reprezentantul companiei Mensave.
Defibrilatorul extern automat sau semi-automat este un dispozitiv portabil care oferă un șoc electric inimii aflate într-un stop cardio – respirator. Șocul poate opri bătăile neregulate ale inimii (aritmie) și poate permite reluarea unui ritm normal după un stop cardiac brusc.
Un defibrilator de acest tip costă în jur de 3.000 de euro.
Comentarii
comentarii