Acasă Actualitate Primul tronson – finalizat în proporţie de 92,56 la sută

Primul tronson – finalizat în proporţie de 92,56 la sută

DISTRIBUIȚI

S-a deschis circulaţia pe primul tronson al centurii, dar mai e de lucru
Nu au tăiat nici o panglică. Nici nu aveau cum pentru că primul tronson al centurii de ocolire a Timişoarei nu este încă finalizat în totalitate. Totuşi, miercuri s-a dat în circulaţie tronsonul ce face legătura între Calea Aradului şi Calea Lugojului. De fapt, între Calea Aradului şi drumul spre aeroport, bucata care urmează să facă legătura centurii cu drumul spre Lugoj urmează să fie realizată în primele luni ale anului ce va urma. Miercuri, Emil Boc – prim-ministrul României, împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au venit la Timişoara pentru a da startul circulaţiei pe primul tronson din centura Timişoarei. Primul camion căruia Boc i-a făcut semn cu mâna să intre pe centură avea număr de înmatriculare polonez. De altfel, poliţiştii redirecţionau maşinile de mare tonaj care doreau să ajungă într-un capăt sau altul (Calea Lugojului sau Aradului) spre centură.

Mai e de lucru
Acest tronson de centură ce a fost deschis circulaţiei miercuri are 12,60 kilometri (minus 1,2 kilometri) şi a fost dat în folosinţă fără nodul rutier de pe DN 6 şi fără stratul de uzură aplicat pe el. Poate unii îşi mai amintesc când a început construcţia acestui tronson de centură. Ei bine, a început în 8 ianuarie 2003 şi abia acum s-a dat în circulaţie. În momentul de faţă, acest tronson al centurii este terminat în proporţie de 92,56 la sută. Termenul de punere în funcţiune a pasajelor este 30 iunie 2010. Stratul de uzură se va realiza în perioada mai-iunie 2010 – aceste lucrări nu pot fi executate decât în condiţii de temperaturi medii zi-noapte de minim 7 grade Celsius şi suprafeţe uscate. Terasamentele sunt realizate în totalitate. Pe centură s-au făcut cinci sensuri giratorii.

Cale ferată la ieşirea de pe centură
Pasajul peste calea ferată de pe drumul spre aeroport se va face anul viitor.
Pe drumul judeţean care face legătura între drumul Timişoara-Lugoj şi Aeroportul Internaţional Timişoara este şi o trecere la nivel cu calea ferată. Aceasta va fi traversată de cei care doresc să intre sau să iasă de pe centură şi să ajungă sau să vină dinspre Timişoara-Lugoj. Deoarece trecerea peste aceste şine va fi făcută în primele luni ale anului viitor, la această trecere de cale ferată se vor instala semnale suplimentare acustice şi luminoase. După ce i-a fost prezentat stadiul lucrărilor la centură, Emil Boc s-a urcat la volanul unei Dacii Logan şi a testat centura.

S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru întregul inel al centurii

“Aici avem cel mai mare sens giratoriu din ţară, în aşa fel încât tirurile şi maşinile să îl poată folosi. Vom continua partea de centură a Timişoarei până când se va închide cercul în jurul Timişoarei, în aşa fel încât niciun fel de trafic greu să nu intre în oraş. Sunt deja elaborate studiile de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici aprobaţi, mai departe urmează licitaţie şi să sperăm, fără prea multe contestaţii la licitaţie şi după aceea constructori care să şi lucreze”, a spus ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

Rosturile de la poduri trebuie finalizate pe Timişoara-Lugoj

După ce au văzut cum stă treaba cu centura, Boc şi Berceanu au făcut o incursiune pe drumul Timişoara-Lugoj. Drumul Timişoara-Lugoj are 52 de kilometri şi este finalizat în proporţie de 99 la sută. Mai sunt de finalizat rosturile de la poduri, care se fac la 45 de zile, după ce se pune îmbrăcămintea asfaltică. După ce au văzut şi situaţia de pe Timişoara-Lugoj, Boc şi Berceanu au plecat spre aeroport, unde îi aştepta un elicopter…

Comentarii

comentarii