Acasă Eveniment Principesa Margareta, decorată cu „Legiunea de onoare” a Franţei

Principesa Margareta, decorată cu „Legiunea de onoare” a Franţei

DISTRIBUIȚI

Alteţa Sa Regală, Principesa moştenitoare Margareta, a fost decorată cu ordinul „Legiunea de onoare” în grad de Cavaler de către Henri Paul, ambasadorul Franţei în România. Decernarea ordinului a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României şi a Alteţei Sale Regale Principelui Radu al României. Ceremonia a reunit academicieni, personalităţi politice şi culturale. Decoraţia i-a fost conferită principesei Margareta de către Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, prin decretul din  8 iulie 2009.
Ordinul naţional „Legiunea de onoare” este cea mai înaltă decoraţie a Franţei ce  recompensează meritele eminente, civile sau militare aduse naţiunii. Distincţia rasplăteşte implicarea principesei Margareta în acţiunile umanitare, precum şi activitatea Fundaţiei Principesa Margareta a României.

Comentarii

comentarii