Acasă Actualitate Prinţ, un căţel căzut într-un canal de decantare, salvat şi adoptat de...

Prinţ, un căţel căzut într-un canal de decantare, salvat şi adoptat de pompieri

DISTRIBUIȚI

Doi pompieri din Timiş, Ovidiu şi Elvis, au salvat un căţel care căzuse într-un canal de decantare. Misiunea a fost dificilă deoarece animalul a ajuns în apă, sub câteva dale din beton. După ce a petrecut o noapte într-un cabinet veterinar, câinele a fost adoptat de cei care l-au salvat. 

Potrivit ISU Timiş, căţelul a căzut aproximativ 3 metri în adâncime, în canal.

”Un căţel a căzut într-un canal de decantare, la peste 3 metri adâncime în comuna Remetea Mare.Colegii noştri, Ovidiu şi Elvis şi-au dat repede seama că misiunea nu va fi deloc uşoară, întrucât căţelul era căzut în apă, sub câteva dale turnate din beton. <Păi nu facem tot ce se poate pentru cel mai bun prieten al omului?Anunţă-i pe colegi să ne trimită mai multe accesorii>”. Atent gândită intervenţia, calculul distanţelor şi următorilor paşi pe care aveau să-i execute pompierii, a adus reuşita misiunii. Blănosul parcă intuia ce urmează să se întâmple; nu s-a speriat şi nici nu s-a depărtat de locul unde erau pompierii. Salvatorii au început să spargă betonul cu accesoriile din dotare şi au extras căţelul în siguranţă”, a transmis ISU Timiş.

 Câinele a primit numele Prinţ, iar finalul a fost unul fericit pentru el.

 ”Deşi prima noapte şi-a petrecut-o la cabinetul veterinar, deshidratat şi după mai multe ore în care a înnotat în apă, căţelul, pe numele lui primit, “Prinţul”, se va bucura de căsuţă, hrană şi iubire, pentru că, întâmplarea face ca cei care l-au auzit să-l şi adopte. Cel mai bun prieten al omului, salvat de cei mai buni prieteni ai oamenilor”, a mai transmis ISU Timiş.

Comentarii

comentarii