Acasă Actualitate Probleme la lucrările de la Centura Sud și legătura A1 – Sânandrei....

Probleme la lucrările de la Centura Sud și legătura A1 – Sânandrei. Grindeanu, ultimatum pentru constructori: „Nu îmi doresc să reziliez contractele, dar cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie”

DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu îi avertizează pe constructorii care nu respectă ritmul de lucru asumat pentru proiectele de infrastructură rutieră. Acesta spune că urmează să fie eliberate „certificatele de bună purtare” pentru constructori, după care va decide dacă reziliază sau nu contractele anumitor lucrări cu probleme. Aici, Grindeanu a ținut să menționeze expres șantierul de pe centura sud a Timișoarei, unde lucrările avansează cu aproximativ „1% pe lună”, dar și pe cel aferent legăturii A1 – Sânandrei, despre care ale căror impasuri a vorbit și în aprilie.

„Pentru Centura Sud, am chemat toată conducerea companiei la București, începând cu patronul din Italia și toți responsabilii la nivel național și local. Au cerut CNAIR un termen până la finalul acestei săptămâni, până li se va aproba o linie de credit. Nu îmi doresc să reziliez contractul, ar fi ultimul lucru, dar cea mai proasta decizie este să nu iei nicio decizie. Sa te uiți cum se uită”, a declarat ministrul.

Tot problematic, însă din alte motive, ar fi și constructorul care se ocupă de legătura A1 – Sânandrei. În acest caz, recent a fost dat avansul și a început organizarea de șantier. Totuși, Grindeanu le atrage atenția celor doi constructori: „În iunie, conform legii modificate de minister, vor începe să vină certificatele pozitive sau negative pentru toți constructorii. Mai mult decât ce spune legea nu am ce sa le transmit celor două companii. (…) În decursul acestei luni vor trece cele trei luni de la emiterea hotărârii și vor fi emise certificatele «de bună purtare». I-aș mobiliza să înțelegă că voi aplica extrem de strict legea, cu toate riscurile. Decât să stăm și să ne uităm… Ritmul de progres este de 1% pe lună la Centura Sud. Mai bine trai nodul gordian și iau o decizie. Nu îmi doresc și nu cred că își dorește nimeni, dar dacă va fi cazul…”.

Ministrul s-a arătat ușor mai optimist în privința proiectelor care încă nu au intrat în execuție. La jumătate lunii iunie este termen limită pentru depunerea ofertelor la execuția celebrului sector de autostradă  Marginea-Holdea. Aici, licitația a fost reluată și chiar a fost prelungit termenul de depunere pentru anumite clarificări de la CNAIR. De asemenea, Grindeanu a mai spus că speră ca până în toamnă să fie finalizat și studiul de fezabilitate pentru autostrada Timișoara – Moravița, iar până la finalul acestui an proiectul să intre în faza de licitație pentru execuție.

Comentarii

comentarii