Prof. Daniel Drăgan, primarul comunei Parța, a reamintit că, în urmă cu 4 ani, a hotărât să candideze pentru funcția de primar al localității.
Împreună cu colegii din organizația PNL Parța, Drăgan a venit înaintea cetățenilor, solicitându-le să îi acorde încrederea pentru a implementa viziunea lui în dezvoltarea comunei Parța.
Atunci spunea că prin dialog și transparență va reuși.
“Consider că programul propus atunci este astăzi îndeplinit în cea mai mare parte, iar multe alte proiecte, care nu s-au regăsit în platforma noastră electorală în anul 2020, sunt astăzi realizate.
Deoarece îmi doresc să continui multitudinea de investiții, aflate în derulare în Parța, mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei noastre la alegerile locale din data de 9 iunie 2024.
Eu și actuala echipă de consilieri ai Partidului Național Liberal vom fi, ca și până acum, în slujba comunității noastre.
Împreună cu dumneavoastră am reușit atunci, și pentru acest lucru vă mulțumesc!
Continuam împreună și acum, pentru dezvoltarea comunei Parța! Doamne ajută!”, este mesajul prof. Daniel Drăgan, primarul în exercițiu al comunei Parța.