Acasă Actualitate Prof. dr. Francesco Cosentino de la Karolinska University Hospital, Doctor Honoris Causa...

Prof. dr. Francesco Cosentino de la Karolinska University Hospital, Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină  Timișoara

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara a acordat, în cadrul Zilelor Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara, ediția 2022, cea mai înaltă distincție academică a unei universități, titlul de Doctor Honoris Causa, domnului prof. dr. Francesco Cosentino, profesor de Cardiologie la Institutul Karolinska și la Karolinska University Hospital din Stockholm (Suedia).

,,Întărirea și dezvoltarea colaborării între comunitatea noastră academică și lideri mondiali din medicină, cercetare, dar si personalități de la nivel social, reprezintă direcții strategice ale mandatului pe care comunitatea academică a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara mi l-a încredințat în calitate de rector. Doresc ca personalitățile cărora le acordăm titlul de Doctor Honoris Causa al Universității noastre să reprezinte modele de urmat pentru studenții noștri. Studenții de astăzi sunt viitorul de mâine al medicinei și ne dorim ca aceștia să fie bine pregătiți și să găsească în rândurile comunității academice modele demne de urmat pentru ca, la rândul lor, să construiască mai departe o lume la care să își aducă aportul în sprijinul sănătății ”, a declarat prof. univ. dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara.

Vicepreședinte al Societății Europene de Cardiologie și coordonator al Ghidului European de Diabet și Boală Cardiovasculară (2019), profesorul Francesco Cosentino este una dintre cele mai importante personalități actuale din cardiologia mondială.

Propunerea de acordare a titlului onorific de Doctor Honoris Causa a venit din partea Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara, ca urmare a contribuției pe care prof. dr. Francesco Cosentino a adus-o în medicină pe domeniul său de activitate. ,,Acest titlu i se acordă domnului Profesor Francesco Cosentino pentru contribuțiile sale deosebite la progresul medicinei în general, al diabetologiei și al cardiologiei în special, care, de altfel, se răsfrâng în beneficii aduse umanității, ce au, fără doar și poate, un impact la nivel global.

Domnul Profesor Cosentino este un exemplu de profesionist în medicină la nivel mondial, care a reușit să aducă o radicală schimbare de paradigmă tocmai în aspectul istoric considerat a fi unul dintre cele mai conservatoare ale îngrijirii tratamentului Diabetului Zaharat: terapia farmacologică de prima intenție. Prin ghidul destinat prevenției și tratamentului la pacienții cu Diabet Zaharat și boală cardiovasculară pe care l-a coordonat, profesorul Cosentino a reușit să răstoarne paradigme și cutume, recomandările sale, atunci când sunt puse în practică, aducând ani de viață și calitate anilor vieții persoanelor cu Diabet Zaharat.

Ghidul coordonat de profesorul Cosentino este primul care, în ultimii 20 de ani, oferă perspectiva utilizării ca primă intenție terapeutică și a altor terapii în afară de metformin, terapii despre care se cunoaște în momentul acesta că, pe lângă impactul benefic asupra tratamentului diabetului, reușesc să prelungească Rectorat P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Timișoara, Cod 300041, România Tel: +40256293389; Fax: +40256490626 E-mail: rectorat@umft.ro www.umft.ro viața pacientului și să îi reducă în mod considerabil riscul de a dezvolta afecțiuni cu un impact major asupra stării de sănătate, cum ar fi: infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă, boala cronică de rinichi și nu numai.

Recomandările inițiate de profesorul Cosentino în ghidul pe care l-a coordonat au un caracter aparte, tocmai prin impactul pe scară largă, aproape global, pe care îl au”, a declarat prof. univ. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.

Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa a fost organizată în colaborare cu Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara. ,,Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice s-a alăturat demersului inițiat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului prof. dr. Francesco Cosentino ca urmare a activității profesionale și amprentei pe care dl. prof. Cosentino o imprimă în tratamentul pacientului cu diabet zaharat. Astăzi, cu toții vedem că medicina înseamnă și colaborare, schimb de experiență, de opinii profesionale, toate având ca obiectiv final un management cât mai eficient al pacientului”, a declarat Gabriela Radulian, președintele ales al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. În 2022, Zilele Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara s-au desfășurat sub conceptul ,,Universitate pentru Comunitate!” și au inclus manifestări adresate studenților, mediului academic, dar și comunității locale din Timișoara.

Comentarii

comentarii