Acasă Actualitate Prof. Emilian Popovici: ”Când am redus măsurile, virusul ne-a tractat. Am convingerea...

Prof. Emilian Popovici: ”Când am redus măsurile, virusul ne-a tractat. Am convingerea că pandemia va continua!”

DISTRIBUIȚI

Vineri 8 aprilie, la Iulius Town Congress Hall, în preajma Zilei Mondiale a Sănătăţii 2022, la Timișoara, a fost dechisă  “Conferința de Sănătate Publică”,  dedicată acestei importante aniversări, care se va încheia, sâmbătă 9 aprilie.

Evenimentul este organizat de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara (UMFT), Asociația “EPI VEST” și Alianța Vestului pentru Sănătate Publică.

Cu acest prilej, prof. univ. dr. Emilian Popovici a atras atenția că pandemia nu s-a încheiat, iar vizibilitatea și percepția efectelor acestei pandemii au scăzut în ultima perioadă, fiindcă omenirea este atentă la războiul dintre Rusia și Ucraina.

Toate privirile sunt îndreptate către acest conflict armat aflat la granița cu România. În confruntarea cu virusul SARS-COV2, găsim toate elementele războiului: componenta socială, economică și de sănătate publică, dar lipsesc glontele, bomba, tunul, tancul.

Cei care nu au înțeles nimic din lecția pandemiei le-au adus și pe acestea, în țara vecină, Ucraina.

De fiecare data când am redus măsurile, virusul ne-a tractat. De repetat greșeli am repetat, fiindcă am uitat. De asemenea, trebuie să ținem cont că atunci când politicienii au decis în pandemie, lucrurile nu au ieșit și nu au decurs așa cum ar trebuie. Toate prin care am trecut ne arată vulnerabilitatea lumii în care trăim.

Ce va fi?

Avem jumătate de lume cu măsuri și cu vaccinare și jumătate de lume fără măsuri și fără vaccinare. Avem jumătate de lume cu un control mai mare sau mai mic asupra virusului și o jumătate de lume care nu are acest control.

”Pentru controlul pandemiei este nevoie de măsuri globale. Avem aceste măsuri? Nu!  Avem posibilitatea de a lua aceste măsuri într-o perspectivă? Sunt circumspect. Eu am convingerea că pandemia va continua”, a conchis prof. Popovici.

Prof. dr. Dorel Săndesc, șeful clinicii de ATI de la Spitalul Județean Timișoara, a atras atenția că din confruntarea cu virusul SARS-COV2 trebuie să învățăm niște lecții și să tragem concluzii utile.

Am reșit să ne mobilizăm, să fim solidari și să acționăm eficient. Corpul medical a reușit să aibă o capacitate mare de efort și să lupte cu succes cu pandemia. Am avut colegi pensionari chiar la 80 de ani care s-au reactivat și au dorit să lupte cu pandemia.

Cu tot progresul științei nu am reușit să evităm dezastresele. Dimpotrivă am reușit să adăugăm câteva riscuri mari cum sunt riscul nuclear, încălzirea globală și poluarea.

Adriana Pistol venită de la București, de la Ministerul Sănătății, a subliniat că această teribilă pandemie de COVID19 a arătat cât de importanți sunt medicii. De asemenea, a dovedit că sistemul medical românesc are multe slăbiciuni, de aceea este nevoie de o rețea de sănătate publică mult mai puternică, fiindcă este clar că umanitatea se va mai confrunta cu pandemii indiferent care ar fi acestea. De aceea sistemul de sănătate publică trebuie să fie pregătit pentru a face față oricărei situații.

Flavius Cioca, directorul DSP Timiș, a concluzionat: ”Am demonstrat că putem. O țară est-europeană cum este România a dovedit că poate lupta cu eficiență împotriva pandemiei de COVID19. Cu multă muncă și cu multă dăruire și solidaritate am demonstrat că putem să fim în media europeană. De fapt conluzia este că medicii și asistentele, infirmierele și întreg sistemul de sănătate trebuie susținut, ajutat și dezvoltat pentru a face față cu succes oricărei crize sanitare. Cred că această pandemie s-a încheiat, desi nu sunt sută la sută sigur.”

Comentarii

comentarii