Acasă Actualitate Prof. Marilen Pirtea, rectorul UVT, a preluat conducerea Consorțiului „Universitaria”, sâmbătă, la...

Prof. Marilen Pirtea, rectorul UVT, a preluat conducerea Consorțiului „Universitaria”, sâmbătă, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Între 21 și 24 noiembrie 2019, la Universitatea de Vest din Timișoara, au loc lucrările Consorțiului „Universitaria”, din care fac parte cele mai importante cinci universități din România (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București).

Întrunirea de la UVT a reprezentanților Consorțiului „Universitaria” se desfășoară sub semnul aniversării a 10 ani de la înființarea acestui prestigios for de reprezentare universitară, iar lucrările pe comisii de specialitate urmăresc o agendă în care se regăsesc direcțiile de acțiune ale Consorțiului.

Președinția consorțiului, începând cu această întrunire, de la Timișoara, a fost preluată de rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

“Consorțiul Universitaria a fost înființat în urmă cu 10 ani la Timișoara. Reuniunea din perioada 21 -24 noiembrie este una aniversară, dar și una lucrativă, în urma căreia au rezultat mai multe idei și propuneri de lucru, dar și disponibilități de consultanță necesare elaborării unor politici educaționale și publice utile şi în zona de cercetare. Toate acestea au rezultat în urma muncii pe paneluri. Prima solicitare a Consorțiului Universitaria este alocarea a 6% din PIB pentru învățământ și 1% pentru cercetare”, a spus prof.univ.dr. Marinel Pirtea, sâmbătă 23 noiembrie 2019. 

În urma dezbaterilor din panelurile de specialitate și din plenul întrunirii participanților la Consorțiul „Universitaria” de la Timișoara, cele mai importante concluzii au luat forma Rezoluției adoptate, sâmbătă 23 noiembrie, de Consorțiul „Universitaria” reunit la Universitatea de Vest Timişoara.

Rezoluţia Consorțiului Universitaria, Timișoara, 21-24 Noiembrie, 2019

Noi, reprezentanții universităților Consorțiului „Universitaria”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București, aflați într-un simbolic moment de bilanț, la 10 ani de la înființare, considerăm că avem deplina îndreptățire de a ne asuma rezultatele, de mare relevanță, obținute în acest prim deceniu de existență, cât și neîmplinirile pe care încă le remarcăm, în demersul atingerii principalelor obiective ale Consorțiului: dezvoltarea eforturilor comune pentru consolidarea și extinderea cercetării științifice, vizibilitatea internațională a publicațiilor proprii și accederea în categoria universităților de referință din Europa, de tip World-Class, dar și spre celelalte deziderate la care am achiesat încă de la constituire.

În acord cu cele mai actuale poziții publice ale universităților membre, Consorțiul este preocupat acum și militează public în vederea clarificării subiectelor pe care le consideră de maximă relevanță pentru învățământul superior românesc.

Conform modului în care au fost structurate dezbaterile  subiectelor înscrise pe agenda întrunirii Consorțiului „Universitaria” de la Timișoara, 21-24 noiembrie 2019, s-au concretizat câteva concluzii de conținut și politică educațională, care au condus inclusiv la propunerea a 10 măsuri concrete, dat fiind că sunt marcaţi 10 ani de activitate.

  1. Solicităm să fim parteneri de dialog în elaborarea politicilor publice și a strategiilor naționale în învățământul superior și cercetare. Ne oferim să punem la dispoziția autorităților publice expertiza universităților noastre pentru deciziile legate de educație și cercetare. Ne exprimăm preocuparea în privința indicatorilor propuși în metodologia de clasificare a universităților și ierarhizare a programelor de studii și solicităm alinierea cu bunele practici internaționale privind evaluarea universitară.
  2. Milităm pentru creșterea finanțării astfel încât să acopere necesitățile universităților în deceniul 2020-2030. Pentru realizarea obiectivelor învățământului românesc este necesară alocarea a 1% din PIB pentru cercetare și 6% pentru educație. Propunem alocarea de resurse pentru cercetarea universitară, printr-un mecanism de tip finanțare instituțională de bază. Solicităm transparență în toate procedurile de finanțare, în special în privința datelor raportate pentru finanțarea suplimentară.
  3. Ne angajăm la eforturi comune în cadrul Consorțiului pentru digitalizarea proceselor din universitățile noastre, în aspecte legate de educație, cercetare și administrație.
  4. Solicităm Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Muncii modernizarea Registrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior, în urma consultărilor cu universitățile Consorțiului.
  5. Consorțiul „Universitaria” își afirmă preocuparea pentru formarea inițială și continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Consorțiul va propune Ministerului Educației și Cercetării și tuturor actorilor interesați o viziune asupra formării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, rezultată în urma dezbaterilor dintre specialiștii în științele educației din cele cinci universități membre, pe temele: masteratul didactic, dubla specializare (elaborarea metodologiei de implementare a OUG 96/2016 privind organizarea dublelor specializări), statutul Departamentelor pentru Pregătirea Personalului Didactic din universități. Universitățile membre ale Consorțiului „Universitaria” se arată îngrijorate față de comasarea Institutului de Științe ale Educației cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, măsură care duce la dispariția singurului institut național de cercetare în domeniul educației, și solicită Ministerului Educației asigurarea unui cadru instituțional în măsura să nu pună în pericol statutul de instituție de cercetare autonomă pentru entitatea mai sus menționată.
  6. Ne asumăm eforturi comune de promovare în străinătate a programelor de studii și a oportunităților de cercetare din universitățile noastre. Solicităm întărirea și extinderea autonomiei universitare în procesul de recrutare, admitere și înmatriculare a studenților internaționali.
  7. Ne angajăm să dezvoltăm relația cu mediul de afaceri pentru a beneficia de expertiza și opiniile specialiștilor în elaborarea ofertei educaționale pentru studenții noștri, în acord cu cerințele pieței muncii și dezvoltarea culturii antreprenoriale. Solicităm revizuirea Ordinului de Ministru nr. 4 750 din 2019 în vederea alinierii la Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru asigurarea accesului la programe de studii post-universitare a tuturor absolvenților de licență, indiferent de domeniul absolvit.
  8. Având în vedere proiectul european destinat rețelelor de universități europene, proiect în măsură să modeleze Aria Europeană a Educației, considerăm necesară modernizarea cadrului legal și normativ, precum și încurajarea și sprijinirea universităților românești, în vederea participării în consorții internaționale și a derulării de programe de studii de tip ”joint”/ ”double degree”.
  9. Solicităm urgentarea elaborării metodologiei de evaluare a școlilor doctorale în vederea corelării cu bunele practici în domeniu, asigurarea cadrului legislativ adecvat și inițierea procesului de evaluare a studiilor doctorale; în condițiile în care aceste lucruri nu se pot realiza până la sfârșitul anului, solicităm prorogarea acestui termen.
  10. Ne asumăm alinierea practicilor și priorităților noastre cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU A/RES/70/1, în cadrul Summit-ului ONU pentru Dezvoltare Durabilă din septembrie 2015. Vom continua demersurile pentru a face din universitățile un reper pentru o societate incluzivă.

Documentul este semnat de prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, rof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, rof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, ectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București.

Comentarii

comentarii