Ceremonia predării colanului Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova a avut loc, în 23 iunie, la Cramele Recaș, în prezența rotarienilor de la toate cluburile din județul Timiș.
Florin Mărginean, guvernator 2022 – 2023, a predat colanul lui Ovidiu Constantin Bunget, guvernator 2023 2024.
Au participat membrii cluburilor Rotary din Timiș (Rotary Timișoara, Rotary Cetate, Rotary Ripensis, Rotary Opera, Rotary Cosmopolitan, Rotary Buziaș, Rotary Lugoj și Rotary Jimbolia) care conform tradiției au organizat ceremonia de schimbare a colanului de președinte la fiecare club pentru mandatul 2023 – 2024.
A fost un eveniment deosebit care pe de o parte a încununat un an de activitate susținută de excepție, iar pe de altă parte, a deschis un nou episod din viața mișcării rotariene din Districtul 2241 pentru performanță în sfera voluntariatului și a calității, conform principiului rotarian “We serve!”
Mesajul noului guvernator și mesajele noilor președinți s-au făcut auzite după modelul Rotary Internațional, vocea implicării în servicii sociale, dedicate profund vieții comunității.
Președinții care și-au încheiat mandatul au predat colanele noilor președinți ca simbol al păstrării constante a valorilor Rotary, au arăta succesele anului rotarian 2022–2023, iar noile echipe vor continua, adăugând valoare și speranță pentru anul 2023 – 2024.
În mesajul său, Ovidiu Constantin Bunget a pus accent pe continuitatea proiectelor, dar și pe inițierea altora noi.
“La Rotary, vorbim întotdeauna despre prietenie și voluntariat, două elemente esențiale care ne coagulează. Viitorul suna bine, spunea cineva.
Viitorul nostru în Rotary pentru 2023- 2024 l-am putea rezuma în câteva cuvinte: memberfield, creșterea calității și numărului membrilor rotarieni.
La Rotary, vorbim despre prietenie și camaraderie, dar și de integrarea Rotaract în Rotary.
Vorbim și despre proiectul locomotivă al Rotary internațional, privind combaterea poliomielitei la nivel mondial.
Vorbim în același timp și despre continuitatea proiectelor pe care le avem în districtul Republica Moldova -România.
Bineînțeles că vom demara și proiecte noi și vă încurajez să le inițiați și să oferiți speranță oriunde vă aflați în comunitățile dumneavoastră. Dăruiți bucurie în jur și lucrurile o să meargă foarte bine!”.
Mișcarea Rotary înseamnă un serviciul pus în folosul celorlalți, promovarea înțelegerii mondiale, a bunăvoinței și a păcii.
Obiectivul Rotary este încurajarea și dezvoltarea idealului de serviciu, ca bază a acțiunii eficiente.
Valorile Rotary sunt serviciul în folosul comunității, prietenia (fellowship), diversitatea, integritatea și conducerea competentă (leadership).
Rotary este o organizație de lideri de afaceri și profesiuni, uniți la nivel mondial, care furnizează servicii umanitare, ce aplică standarde etice înalte în toate vocațiile și ajută la construirea bunăvoinței și păcii mondiale.
Există peste 1,2 milioane rotarieni, membrii ai unuia din cele peste 32 000 cluburi Rotary, din 200 de țări.
Numele Rotary a fost ales pentru a reflectă obiceiul, din primele zile ale primului Club Rotary din Chicago, de a schimbă locul întâlnirilor între birourile membrilor clubului.
Această rotație, parte integrantă a conceptului original al fondatorului a fost făcută astfel încât să primească membrii cu profesii diferite, pentru a promova afacerile, dar creșterea rapidă a clubului a făcut curând acest obicei imposibil.
Obiectivul Rotary este de a încuraja și a găzdui idealul de servicii pe baza unei întreprinderi eficiente.
Ovidiu Constantin Bunget s-a născut pe 17 octombrie 1969 la Stoenești-Vâlcea, descoperind Timișoara odată cu începerea studiilor universitare.
Profesional, Ovidiu Bunget este profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, fiind din 2011 chiar director al Departamentului de Contabilitate și Audit.
Din 2002, el este managing partner și asociat în cadrul Associated Business Advisors SRL. În plus, din 2014 el ocupă și funcția de președinte al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Filiala Timiș, iar din 2017 este vicepreședinte al Association des Formations Europeennes a la Comptabilite et a l’Audit.
Bunget are două diplome de licență obținute la Universitatea de Vest din Timișoara: în 1994, la Facultatea de Științe Economice, și în 2001, la Facultatea de Drept.
Masteratul și l-a obținut tot la UVT, în Expertiză contabilă și evaluarea afacerilor, în 1995, în același an urmând și urmat studii postunivesitare la Ecole Superieure de Gestion, Universite des Science Sociales, Institute des Techniques Economique et Comptable Toulouse, pentru ca în 2005 să își încheie și studiile doctorale, cu teza Evoluții ale contabilității românești în context internațional, tot la Universitatea de Vest din Timișoara.
Din 2015, el este și conducător de doctorat în domeniul contabilitate.
În cadrul Rotary, el a ocupat sau ocupă mai multe funcții: este membru în ICC România-Germania-Austria și în Comitetul Districtual, fiind și președinte al Comitetului Finanțe în 2013-2014, a fost președinte RC Lugoj în 2012-2013, a fost trezorier al Districtului 2241 România – Republica Moldova în 2005-2006 și a fost asistent al guvernatorului aceluiași district în trei rânduri, 2016-2017, 2019-2020 și 2020-2021.
De-a lungul timpului, el a participat la Convenția Rotary International Lisabona 2013, la cinci conferințe ale districtului 2241, la patru comitete districtuale, la chartarea a nouă cluburi Rotary, la peste 40 de baluri și alte diverse acțiuni rotariene.
Printre acțiunile sale cu impact la nivel de comunitate se regăsesc cea prin care toți elevii de clasa I ale unei școli din Lugoj primesc un ghiozdan complet echipat la început de școală, cea prin care persoanele fizice cu dizabilități locomotorii din Lugoj primesc scaune cu rotile, mai multe concerte caritabile și acordarea de burse rotary studenților care aplică pentru diplomă dublă la Universitatea de Științe Aplicate din Karslruhe, etc.