Acasă Actualitate Profesorii din Timiş află luni cum rămâne cu zilele de concediu fără...

Profesorii din Timiş află luni cum rămâne cu zilele de concediu fără plată

DISTRIBUIȚI

O parte din sindicaliştii din învăţământul timişean se vor reuni, luni, pentru a stabili modalitatea în care profesorii vor intra în concediu fără plată. Reuniunea sindicaliştilor are loc în cadrul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Timiş. În mare, bugetarii au la dispoziţie cel puţin două variante: fie câte patru zile de concediu pentru fiecare lună în noiembrie şi decembrie, fie reducerea normei de lucru de la opt la şase ore. „Eu spun că cea mai bună modalitate ar fi ca aceste zile de concediu fără plată să fie cumva anexate concediului. Este aberant ca oamenii să vină la şcoală şi totuşi să fie în concediu fără plată”, spune Radu Bilavu, preşedintele FSLI Timiş. Sindicatul din învăţământul preuniversitar timişean cu cei mai mulţi membrii cotizanţi, „Spiru Haret”, nu vrea să ia parte la nicio discuţie. „Nu vom participa la niciun fel de discuţii pe tema zilelor de concediu fără plată. Să-şi asume administraţia răspunderea, noi nu suntem de acord cu o asemenea aberaţie şi nici nu vrem să discutăm pe tema ei. S-ar putea chiar să-i dăm în judecată pe cei care au decis o astfel de măsură”, spune Virgil Popescu, preşedintele „Spiru Haret” Timiş. Iniţial, bugetarilor li se pregătiseră 10 zile de concediu fără plată, acum ei trebuie să mai suporte doar 8 zile de odihnă neplătită.

Comentarii

comentarii