Profesorii din Timiș sunt invitați, sâmbătă, 23 mai, între orele 09.30 – 13.00, la o nouă conferință online SuperTeach, intitulală ”Revoluția mentalităților în educație”.
Cu acest prilej, vor fi dezbateri privind particularitățile și provocările generației Z, o generație care se conturează într-o societate globalizată și pentru care educația stă sub semnul pandemiei.
Alături de invitații SuperTeach, antreprenori și specialiști în educație recunoscuți la nivel național și internațional, profesorii vor putea descoperi cum se pot apropia de generația FOMO (Fear of Missing Out), dar și cum ii pot pregăti mai bine pentru viitor, în noul context influențat de pandemie.