Acasă Actualitate Profesorii sunt revoltaţi: “Uite titularizarea, nu-i titularizarea”

Profesorii sunt revoltaţi: “Uite titularizarea, nu-i titularizarea”

DISTRIBUIȚI

Profesorii sunt revoltaţi: este bătaie de joc! Astăzi, 2 aprilie 2019, dascălii au fost anunţaţi că nu pot depune dosarele pentru titularizare în baza art.253, deşi este prevăzut în calendar. Măsura de sistare a acestei etape de mobilitate a Titularizării pe articolul 253 a fost luată la nivelul Ministerului Educației.

Măsura pare să aibă la bază o decizie a Ministerului Educației, care a transmis un mesaj inspectoratelor școlare județene, fără să întocmească însă vreo ordonanță de urgență în acest sens.

Având în vedere prevederile Curții Constituționale privind decizia 528/2018 care, printre altele, obligă legiuitorul să elimine din drepturi soluția declarată neconstituțională, precum cea care se regăsește în articolul 253. Ministerul Educației Naționale, având acest articol declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, probabil a suspendat posibilitatea Titularizării cu articolul 253.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că cel mai probabil în şedinţa de guvern din această săptămână va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care îi priveşte pe profesorii care au luat la concursul de titularizare note mai mari de 7 şi nu s-au angajat în următorii şase ani de la susţinerea acestui concurs.

“În Legea învăţământului avem un articol, 253, care dădea dreptul profesorilor care au trecut prin concursul de titularizare şi care au luat note mai mari de 7 să beneficieze de această notă şi în următorii 6 ani. Acest articol a funcţionat în Legea învăţământului până anul acesta când, în urma unei iniţiative legislative care încerca să mărească durata de la 6 la 10 ani, preşedintele a trimis Curţii Constituţionale această iniţiativă pentru o evaluare de constituţionalitate. Curtea a decis anularea acestui articol şi din iniţiativă, şi din lege, ca urmare nu mai suntem în situaţia acum să folosim beneficiile, pentru că până la urmă era un drept pe care şi-l câştigaseră profesorii care luaseră note mai mari decât 7. Încercăm acum, printr-o ordonanţă de urgenţă, sperăm să o aducem chiar mâine (miercuri – n.r.) în Guvern, să găsim o soluţie care să repare această situaţie şi mesajul meu pentru profesori este să aibă puţintică răbdare. Mă refer la profesorii care au trecut printr-un concurs de titularizare, au luat în această competiţie note mai mari de 7 şi, potrivit articolului din lege, timp de 6 ani puteau beneficia de aceste rezultate, dacă era un post liber, puteau să se înscrie folosind rezultatele din anii precendenţi”, a spus Andronescu, la Palatul Victoria.

Ea a adăugat că anual circa 2.000 de profesori se titularizau pe acest articol de lege şi că anul acesta, în jur de 2.000 de profesori nu ar mai putea beneficia de această prevedere. “Încercăm să găsim o formulă care să schimbe durata contractului pe durată determinată într-un contract pe durata viabilităţii postului”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Comentarii

comentarii