Acasă Actualitate Profesorul care a dansat provocator în fața elevilor a mai fost sancționat...

Profesorul care a dansat provocator în fața elevilor a mai fost sancționat cu avertisment la un liceu din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 25 august, prof. Marin Popescu, inspectorul șef general al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a luat poziție în legătură cu profesorul de la o școală din Timișoara care a avut un comportament neadecvat și a dansat provocator în prezența elevilor, în fața unei tinere așezate pe un scaun, aclamat de persoanele prezente.

Incidentul s-a petrecut în această vară, pe o plajă de pe litoralul românesc într-o tabără a elevilor, iar filmul a ajuns pe rețele de socializare și în toată presa.

Prezentăm declarația prof. Marin Popescu, din conferința de presă săptămânală, de miercuri: ”Profesorul în cauză a avut ore în mai multe unități școlare și a fost transferat în Timiș de patru ani. Ultima școală la care el a fost înainte de a se transfera la Liceul teoretic Vlad Țepeș și la Școala gimnazială nr. 18, a fost Colegiul tehnic de Vest. El era preocupat de a organiza excursii cu elevii, cu sprijinul unităților de învățământ. Din discuțiile pe care le-am avut cu directorii unităților de învățământ, domnul profesor a fost sancționat cu avertisment la Liceul teoretic Vlad Țepeș, pentru comportament nu tocmai potrivit cu elevii și cu cadrele didactice. Probabil nu empatiza cu ceea ce înseamnă școală, probabil el considera că se afla deasupra și se uita de sus la ei. Școala a aplicat procedurile și sancțiunea a fost avertismentul.

Evident că acest fapt duce și la diminuarea calificativului anual. Acum, cu noua situație, putem vorbi de o recidivă, adică de un comportament neadecvat pentru un cadru didactic, chiar dacă se afla în vacanță. A fi cadru didactic înseamnă un mod de viață. Trebuie să fim atenți la imaginea noastră, la modul în care ne comportăm, la limbajul nostru, la modul în care vorbim cu elevii, cu colegii profesori și cu cetățenii”, a spus prof. Popescu.

În acest moment directorii unităților de învățământ vor lua ”notă de relație” de la domnul profesor în cauză și, astfel, el va intra în cercetare prealabilă și cercetarea finală. În consiliile de administrație ale unităților de învățământ se va numi o comisie de cercertare. Propunerea de sancționare va fi transmisă pe baza raportului acestei comisii, iar școala va stabili sacțiunea.

Prof. Popescu a mai spus că sunt școli diferite, sunt angajatori diferiți, dar acestea pot să colaboreze și să discute în privința sacțiunii, însă aceste sancțiuni vor fi date separat. Decizia va putea fi atacată la comisia de disciplină de pe lângă Inspectoratul Școlar Județean Timiș în termenul prevăzut de lege, în 15 zile după ce va primi sancțiunea.

”Important este ca o școală să respecte regulamentele școlare, blazonul și relația între profesori și elevi, profesori și management, în calitatea pe care o au de angajatori. Important este ca școlile să știe să își gestioneze asemenea situații, să găsească soluții conform regulamentelor școlare. Eu prefer inspectorate școlare capabile să ofere o autonomie mult mai mare unităților de învățământ, fiindcă sistemul e hipercentralizat și toată lumea așteaptă un semnat de la inspectorul șef. Ce se va întâmpla? Școlile trebuie să își asume deciziile, fiindcă directorii au ajuns pe post în urma unor examene și prin urmare avem încredere totală în ceea ce fac din perspectiva managementului. Având o autonomie mai mare unitățile școlare va duce și la un salt calitativ”, a conchis prof. Marin Popescu, miercuri 25 august.

Contactat pentru un punct de vedere Manuel Alexandru Damian, profesor de geografie, a spus pentru Antena 3 că regretă şi nu se aștepta să se ajungă la aşa ceva. „Domnișoara (n.r tânăra așezată pe scaun în faţa mulțimii) nu este elevă, nu aparține grupului meu. Am avut ocazia să o cunosc în perioada în care am stat la pensiunea respectivă. Este o turistă oarecare de undeva de prin zona Brașovului. Totul s-a desfășurat pe terasa pensiunii unde serveam masă și unde eram cazați. Terasa are program de discotecă de la ora 8:00 la 00:00 și având în vedere că și alți turiști erau cazați în pensiunea respectivă clar că și domnișoara era acolo”, a spus profesorul  Manuel Alexandru Damian. Întrebat dacă erau elevi de față când se dezbrăca, profesorul a spus că “o parte dintre ei din păcate da, o parte erau în cameră. „Noi (n.r. adulţii) ne-am dat întâlnire să venim la programul de discotecă şi îi așteptam și pe ceilalți să vină din cameră”, a mai spus profesorul de geografie din Timişoara. Întrebat dacă este normal ca un profesor să se dezbrace în fața elevilor chiar și într-o tabără la mare pe terasa unei hotel, profesorul a spus că “nu este normal este contrar codului deontologic”.

Comentarii

comentarii