Acasă Actualitate Profesorul de drept de la Hyperion, implicat în fraudarea licenţei, a fost...

Profesorul de drept de la Hyperion, implicat în fraudarea licenţei, a fost arestat preventiv

DISTRIBUIȚI

Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, profesorul de drept de la Hyperion, Gheorghe Stancu, cercetat de DNA pentru că ar fi luat 52.500 de euro mită de la 35 de studenţi pentru a îi promova la licenţă, a fost arestat preventiv, prin decizia Tribunalului Timiş. Profesorul de drept Stancu este acuzat de mită în formă continuată, pentru că în sesiunea de licenţă iunie 2010 a luat de la 35 de studenţi de la Centrul Tutorial din Caransebeş, al facultăţii Hyperiom suma totală de 52.500 de euro, pentru a îi promova la examenul de licenţă, în calitate de membru al comisiei şi profesor coordonator.

Profesorul de Drept cercetat pentru licenţele de la Hyperion Caransebeş a predat şi la Academia de Poliţie

Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă au fost arestaţi

Trafic de influenţă la Universitatea Hyperion Pe 8 iulie Tribunalul Timiş a dispus arestarea preventivă a directoatrei Nicoleta Gumă, şi a studentului Eugen Tacotă, pentru  trafic de influenţă în formă continuată. Profesorul de Drept Civil de la Universitatea Hyperion,Gheorghe Stancu,cercetat de DNA în dosarul în care 35 de studenţi la Drept au plătit pentru promovarea examenului de licenţă, a predat şi la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. Gheorghe Stancu, cercetat de DNA pentru că ar fi încercat să promoveze 35 de studenţi din Caransebeş la licenţă, în schimbul unor bani, a fost conducătorul cursului de masterat Dreptul Afacerilor din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, parte componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Mai mult, în declaraţia de interese din 2008 publicată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, profesorul universitar Gheorghe Stancu notează că are funcţia de şef de catedră la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, deţine jumătate dintr-un apartament din Bucureşti şi jumătate dintr-un apartament situat în Snagov, plus o casă în Snagov şi diferite procente din patru terenuri, tot în Comuna Snagov. În aceeaşi declaraţie, Stancu arată că predă nu numai la Academie, ci şi la Universitatea Hyperion şi la Universitatea Ecologică din Bucureşti. Fostul angajat al Ministerului de Interne, profesorul Stancu, i-a menţionat directoarei Gumă semnele distinctive pe care studenţii trebuie să le treacă pe lucrările de licenţă,  "pentru garantarea promovării examenului". Nicoleta Gumă a transmis mai departe, elevilor săi, care sunt informaţiile ce le deosebeau lucrările. Din conţinutul convorbirilor din mediul ambiental şi al convorbirilor telefonice dintre Stancu şi Gumă, depuse la dosarul din instanţă, reiese că profesorul de Drept Civil nu neagă colaborarea sa cu directoarea de la Universitatea Hyperion – Caransebeş. Profesorul de Drept Civil Gheorghe Stancu a mers la o întâlnire cu studenţii, la Caransebeş, în cadrul căreia "le-a furnizat suficiente elemente pentru a le forma părerea că el este persoana care îi va ajuta", se arată în motivare. În ziua dinaintea examenului, studenţii au mers de la Caransebeş la Bucureşti, fiind cazaţi la un hotel de către directoarea Universităţii Hyperion şi de către colegul lor Eugen Tacotă, care discutaseră înainte cu profesorul Stancu. În realitate, spun anchetatorii, nu a existat o comisie de examinare, iar potrivit studenţilor, profesorul Stancu le-a vorbit câteva minute, le-a relatat că el le cunoaşte lucrările şi le-a comunicat că vor primi toţi nota 10, lucru atestat de catalogul existent la dosar. Tribunalul Timiş a decis, în 7 iulie, la solicitarea procurorilor DNA, arestarea preventivă a directoarei filialei Caransebeş a Universităţii Hyperion şi a unui student la Drept, după ce aceştia au luat câte 1500 de euro de la 33 de studenţi, promiţându-le că vor promova examenul de licenţă. Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale rezultă că, în luna mai 2010, directoarea Nicoleta Gumă şi studentul la Drept în cadrul Universităţii Hyperion, Eugen Tacotă, profitând de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra membrilor comisiilor de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti au pretins şi acceptat de la 33 de studenţi ai acestei facultăţi câte 1.500 euro, "promiţând şi garantând că vor promova acest examen indiferent de nivelul cunoştinţelor de specialitate".

Comentarii

comentarii