Acasă Cultura Program special Filarmonica de Stat din Arad

Program special Filarmonica de Stat din Arad

DISTRIBUIȚI

Programul Filarmonicii de Stat din Arad, este unul cu totul special, având în vedere şi perioada prepascală în care ne găsim. Astfel, Filarmonica va prezenta joi, 7 aprilie, cu începere de la ora 19.00, una dintre cele mai frumoase compoziţii de sorginte ebraică ale secolului trecut, semnată de dirijorul şi compozitorul Leonard Bernstein.

Este vorba despre lucrarea Chichester Psalms, care va fi interpretată de Corul Academic şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat, avându-l ca solist pe contra-tenorul arădean de numai 16 ani, Alin Buruiană, elev al Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”. Lucrarea preia versete din şase Psalmi, în varianta ebraică originală, care sunt transcrise fonetic în alfabetul occidental. Premiera mondială a avut loc sub bagheta lui Leonard  Bernstein, la Filarmonica din  New York, la 15 iulie 1965. Dirijorul concertului va fi maestrul britanic Robert Max, printre multe altele aflându-se la cel de-al treilea mandat de director muzical al orchestrei simfonice din Oxford. De pregătirea corului s-a ocupat dirijorul Robert Daniel Rădoiaş. Programul serii va mai cuprinde încă două lucrări, cel puţin la fel de pretenţioase: Concertul în sol major pentru pian şi orchestră de Maurice Ravel, solist fiind James Kirby din Anglia şi Simfonia a VIII-a în sol major de Antonin Dvorak.

 

 

Comentarii

comentarii