Acasă Cultura Programul manifestărilor cultural-religioase la Episcopia Romano Catolică Timișoara, până în 16 mai

Programul manifestărilor cultural-religioase la Episcopia Romano Catolică Timișoara, până în 16 mai

DISTRIBUIȚI

Până în 16 mai, Episcopia Romano Catolică Timișoara a stabilit un program bogat de manifestări cultural-religioase, la care sunt invitați credincioșii din Timiș și din Banat.

1.Prima duminică după Sărbătoarea Sfintelor Paşti este Duminica Milostivirii Divine (Dumincia Albă). În această zi, 28 aprilie 2019 începând cu ora 10.00 Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va celebra o Sfântă Liturghie în limbila maghiară, română și germană în biserica parohială din Timișoara V. Mehala.

  1. În zilele de 2 și 3 mai 2019 Excelența Sa Dr. Heiner Koch arhiepiscop și mitropolit de Berlin împreună un grup de 50 de persoane reprezentând Asociaţia „Renovabis”, organizaţie caritativă din Germania va fi oaspetele Diecezei Romano-Catolice din Timişoara.

Joi, 2 mai membrii grupului se vor întâlni cu Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara, iar la ora 10.30 vor participa la Sf. Liturghie celebrată în Bazilica din Maria Radna. Vineri, 3 mai, oaspeții vor vizita Ferma „Pater Paulus” şi Centrul de integrare socio-profesională pentru adulţii fără adăpost din Bacova, unde începând cu ora 10.00 vor participa la Sf. Liturghie celebrată în biserica romano-catolică din localitate.

  1. În sala de cateheză a Parohiei Romano-Catolice din Timișoara IV Iosefin va continua, în data de 7 mai 2019, cu începere de la ora 18.30, cursul pentru logodnici. Această întâlnire va avea drept temă: Deciziile noastre comune.
  2. În data de 8 mai a.c. între orele 10.00-17.00 la Târgu Mureș va avea loc Întâlnirea Națională a Cercurilor Pastorale Ecumenice. La acest eveniment Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va ține o prelegere intitulată: Convertirea pastorației. În data de 16 mai a.c. și în Ungaria se va organiza Întâlnirea Națională a Cercurilor Pastorale Ecumenice, eveniment la care Dieceza de Timișoara va fi reprezentată de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál episcop și Pr. Zsolt Szilvágyi vicar episcopal pentru activitatea pastorală.
  3. Centrul Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara organizează în perioada 10-12 mai 2019 la Casa „Marienheim” din Timişoara, un curs de pregătire pentru tineri animatori (conducători de grup). La curs şi-au anunţat participarea tineri din mai multe parohii ale Diecezei noastre.
  4. La Parohia Romano-Catolică Timisoara III-Elisabetin, la inițiativa surorilor salvatoriene cu 10 ani în urmă a luat ființă Rețeaua de rugăciune pentru chemări la preoție și viața consacrată. Membrii acestei comunități întro anumită zi a lunii se roagă pentru vocații, iar în fiecare an, în Duminica Bunului Păstor, adică duminica a IV-a din Timpul Pascal participă la o întâlnire. În acest an întâlnirea anuală jubiliară, având ca temă mărturia personală, va avea loc în data de 12 mai 2019 la Mănăstirea Salvatoriană din Timișoara-Elisabetin. Referentul întâlnirii va fi Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál episcop diecezan. Programul va începe la ora 15.00 și se va încheia cu Sf. Liturghie celebrată la ora 18.30 în biserica parohială din Timisoara-Elisabetin.
  5. Joi, 16 mai 2019 la ora 19.00 în biserica Ordinului Piarist din Timișoara va avea loc o Adorație Euharistică, adresată tinerilor catolici din Timișoara și organizată împreună cu aceștia.

 

 

Comentarii

comentarii