Acasă Cultura Programul manifestărilor culturale, în decembrie, la BCU a Universității de Vest Timișoara

Programul manifestărilor culturale, în decembrie, la BCU a Universității de Vest Timișoara

DISTRIBUIȚI

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului 2017 va avea loc marți, 12 decembrie, de la ora 16.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran“ a Universității de Vest Timișoara.

Astfel, va avea loc decernarea premiului “Petre Stoica” 2017. Evenimentul este organizat de Fundația Pax și Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România. Cei interesați sunt invitați la festivitatea de decernare a premiului, la care vor participa personalități ale vieții culturale, economice, sociale și politice din Timiș, dar și din alte orașe ale Banatului.

Amintim că în luna decembrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran“ Timișoara, se vor desfășura foarte multe evenimente culturale, unele având temă Revoluția din 1989 de la Timișoara.

Astfel, zilnic, de marți până vineri, de la ora 12.00, vor avea loc audiții muzicale în Aula Bibliotecii, iar în fiecare zi de luni, muzică live. Luni, 4 decembrie, de la ora 19.30, Clubul Literar Studenţesc al UVT îi invită pe iubitorii de literatură la o seară de lectură cu Pop Gavril și Denisa Ștefan. Invitat va fi profesorul universitar și scriitorul Daniel Vighi cu ultimul său roman lansat în luna septembrie, intitulat Mort în Ptagonia. Moderatori: Ana Puşcaşu și Florin Gherheș.

Miercuri 6 decembrie, de la ora 18.00, va fi prezentat filmul New York Portuguese Short Film Festival, ediția I – Festivalul de scurtmetraje portugheze din New York. Acesta promovează cinematografia portugheză și noua generație de regizori portughezi. Filmele au subtitrare în limba engleză. Evenimentul este organizat de Asociația Fala Português în colaborare cu Arte Institute din New York, cu sprijinul Institutului Francez din România și al Institutului Camões pentru Cooperare și Limbă Portugheză. Intrare liberă.

Marți 12 decembrie, de la ora 18.00, va fi prezentat Samovarul literar: Dezbatere despre o carte de istorie contemporană a literaturii timișorene: Robert Șerban, Viorel Marineasa, Prozator din silă, apărută la Casa de Pariuri Literare, 2017. Participă autorii. Prezintă Daniel Vighi.

Miercuri 13 decembrie, de la ora 18.00, manifestarea intitulată DOCUMFEST este dedicată cinematecii filmului documentar: “Videograme dintr-o revoluție”, apărut în 1992 și ține 106 min. Regia aparține lui Andrei Ujică și Harun Farocki. Prezintă prof. univ. Lucian Ionică. Intrare liberă.

Miercuri 20 decembrie, de la ora 18, tot în DOCUMFEST – Cinemateca filmului documentar – va fi prezentată pelicula „Timișoara – Decembrie 1989”, un sfâșietor film despre revoluția din capitala Banatului, realizat în 1991, 78 min. Regia aparține luji Ovidiu Bose Paştina. Prezintă tot prof.  Lucian Ionică. Manifestare realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei București și Dacin Sara. Intrarea este liberă pentru toți.

 

Comentarii

comentarii