Acasă Economic Programul “Prima Casă” – garanţia de stat la creditele ipotecare se acordă...

Programul “Prima Casă” – garanţia de stat la creditele ipotecare se acordă familiilor cu venituri peste 1.200 de euro

DISTRIBUIȚI

Statul poate garanta circa 16.000 – 17.000 de case noi cumpărate prin Programul "Prima casă" şi poate dubla suma garantată la 200 milioane euro dacă piaţa se mişcă, iar băncile pot să dea credite din august-septembrie, a declarat sâmbătă, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea.
"Dacă vreţi să vă cumpăraţi un apartament de 100.000 de euro, vă duceţi la bancă şi cereţi împrumut acei bani. Banca spune că poate să vă ia avans 30%. Dumneavoastră nu aveţi 30% şi atunci acest fond de garantare vine şi garantează băncii. Orice persoană care nu are o locuinţă în proprietate are dreptul la asta şi va garanta cu locuinţa pe care o cumpără. Prin fondul de garantare, guvernul garantează 16.000 – 17.000 de apartamente", a spus Pogea.
Băncile au posibilitatea, prin acordarea de credite în cadru acestui program, să-şi reducă cheltuielile cu provizioanele, potrivit ministrului finanţelor, care a precizat că statul va selecta băncile care vor participa la program pe baza unor criterii precum costurile efective cele mai mici şi limitarea avansului la 5%.
Ministerul Finanţelor Publice a invitat, săptămâna trecută, CEC Bank şi alte cinci bănci, cărora le-a prezentat proiectul Prima Casă. "Fondul garantează irevocabil băncii că, în caz de default al acestei persoane, el, în cadrul acestei sume, asigură rambursarea. Dacă intră în default, rata este de 8-10%", a afirmat Pogea. Aplicând un factor de multiplicare între 8 şi 11, suma ajunge la un miliard de euro, a arătat ministrul. "În caz că 5-7% dau faliment, statul rămâne cu acel fond locativ pe care îl valorifică. Vinde casa", a explicat Pogea. Programul "Prima Casă", prin care va garanta 80% din valoarea unui împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe de către persoanele fizice, se adresează în special familiilor tinere, care nu au avut niciodată o casă în proprietate şi nici nu au luat până acum un credit ipotecar. Resursele fondului vor fi asigurate dintr-un împrumut de 100 milioane euro, care va fi garantat de stat în proporţie de 80%, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, căruia îi va fi extins obiectul de activitate, putând garanta inclusiv creditele ipotecare ale băncilor.

În ce condiţii se poate obţine un credit ipotecar garant de stat

Pentru a putea obţine un credit ipotecar în valoare de 60.000 (situaţie în care s-ar putea obţine şi garanţia de la stat), o familie fără copii ar avea nevoie de un venit minim echivalentul a 1.200 de euro. În cazul unei familii cu copil, venitul minim necesar pentru obţinerea creditului se ridică la 1.400 de euro lunar. Rata lunară la un credit ipotecar de 60.000 de euro contractat pe o perioadă de 30 de ani se ridică, în medie, la peste 500 de euro, fără a lua în calcul avansul. În condiţiile în care gradul maxim de îndatorare, adică raportul dintre veniturile lunare şi rată, se situează între 35 şi 50% înseamnă că venitul net eligibil minim necesar variază între 1.000 şi 1.428 euro. Dacă la această sumă mai adăugăm şi cheltuielile de subzistenţă luate în consideraţie de bănci, se obţine un venit necesar de minimum 1.200 de euro şi maximum 1.600 de euro pe familie. Dacă familia respectivă are şi copii, suma necesară urcă la minimum 1.300 de euro şi maximum 1.700 de euro pe lună. În prezent, Dobânda Anuală Efectivă la creditele ipotecare în euro se ridică la aproximativ 11%. O scădere de 2% ar duce la o dobândă de 9% pe an, o rată mai mică cu 60 de euro pentru cazul expus mai sus sau un venit minim necesar mai mic cu 120, până la 170 de euro.

Comentarii

comentarii