Acasă Cultura Programul spectacolelor în ianuarie, la Teatrul Maghiar

Programul spectacolelor în ianuarie, la Teatrul Maghiar

DISTRIBUIȚI

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” îşi va relua activitatea marţi, 5 ianuarie, cu spectacolul „Amor omnia”, scenariul şi regia de Peter Pashov şi Zheni Pashova, care va avea loc începând cu ora 19, în Sala Mare. În zilele de 7 şi 9 ianuarie, Teatrul Maghiar se deplasează la Teatrul Thália din Budapesta şi, respectiv, la Teatrul „Jászai Mari” din Tatabánya , cu aceeaşi piesă. Pe 13 ianuarie, la ora 19, publicul timişorean va putea viziona spectacolul „Ai lăv iu”, de Jimmy Roberts şi Joe DiPietro, iar pe 16 ianuarie, de la ora 18, se va putea urmări piesa lui Tom Stoppard „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”. Pe 19 ianuarie, la ora 10, în Sala Studio, se va juca piesa după basmul Fraţilor Grimm „Muzicanţii din Bremen”, urmând ca pe 21 ianuarie, ora 10, aceeaşi piesă să fie pusă în scenă la Hagymaház, Makó. Pe 23 ianuarie, la ora 17, în Sala Studio, timişorenii vor putea vedea spectacolul „Zurinka”, pe 25 ianuarie, la ora 19, spectacolul „Ai lăv iu”, iar pe 27 ianuarie, ora 10, spectacolul „Hansel şi Gretel”, după Fraţii Grimm. Ultimul spectacol din luna ianuarie este programat pe 30 ianuarie, la ora 19, fiind vorba despre „Prometeu”, în regia şi coregrafia lui Katona Gábor. 

Comentarii

comentarii