Acasă Actualitate Programul TDIS – darul Bisericii din Caraș Severin pentru copiii din Valea...

Programul TDIS – darul Bisericii din Caraș Severin pentru copiii din Valea Nerei

DISTRIBUIȚI

31 de copii din 4 sate din zona Sasca Montană – Cărbunari au participat, în perioada 12-16 iulie 2021, la programul TDIS „Tabăra din Inima Satului”, organizat la Sasca Română de către Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, în parteneriat cu parohiile, școlile și administrațiile locale din cele două comune.

A fost cea de-a șasea tabără organizată în această vară în cadrul programului educațional „Împreună pentru copiii noștri” și a reunit copii din satele: Saca Montană, Sasca Română, Cărbunari și Știnăpari. „A fost o tabără puțin altfel față de celelalte din cadrul programului nostru, în sensul că toate activitățile s-a desfășurat la o pensiune din zona Cheile Nerei, un spațiu deosebit de primitor care s-a constituit pentru toți copiii participanți într-o veritabilă vacanță de cinci zile”  a subliniat coordonatorul programului TDIS, părintele Mihai Ciucur.

Activitățile la care au luat parte copiii beneficiari au fost cele specifice programului TDIS: ateliere de dezvoltare personală, teambuilding și comunicare, educație pentru viață, ateliere artistice, jocuri și concursuri tematice și, desigur, programul duhovnicesc. Copiii au luat parte, de asemenea, la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica din Sasca Română, precum și la o minunată drumeție în Parcul Național ”Cheile Nerei – Beușnița”, vizitând două obiective importante din zonă: Ochiul Bei și Cascada Beușnița.

Activitățile au fost susținute de către o echipă de voluntari ai ATOR Banatul de Munte, tineri care au calitatea de formatori, asistenți formare și animatori în cadrul programului ”Împreună pentru copiii noștri”.

Prezent la festivitatea de final, dar și la o parte dintre activitățile taberei, coordonatorul proiectului a mărturisit: „Aș vrea să subliniez două aspecte importante în legătură cu tabăra de la Sasca, primul dintre ele fiind impactul deosebit pe care atât activitățile propuse cât și interacțiunea cu voluntarii noștri l-a avut asupra copiilor, care nu erau obișnuiți cu astfel de activități atât de diverse, integrative și inovative. Iar cel de-al doilea lucru care merită consemnat este colaborarea foarte bună dintre preoții celor trei parohii implicate – Sasca Montană, Sasca Română și Cărbunari-Știnăpari. Această unitate a preoților noștri, dublată de dorința lor de continuare a acestor activități cu copiii, sunt premise excelente pentru conturarea unei lucrări misionare consistente cu tinerii în aceste parohii din zona Văii Nerei”.

Organizarea TDIS Sasca Montană a fost posibilă prin implicarea celor trei parohii mai sus amintite, alături de școlile și primăriile din comunele Sasca Montană și Cărbunari, care și-au dat mâna și au oferit cinci zile de vacnță plină de bucurii copiilor lor.

Până în prezent, în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”, au fost derulate 6 tabere educaționale în comunitate, în perioada 26 iunie – 16 iulie 2021, la care au participat 226 de copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani din 12 sate de pe cuprinsul județului Caraș-Severin, în activitățile derulate fiind implicați până în prezent peste 50 de tineri formatori și voluntari de la ATOR Banatul de Munte.

Programul de tabere, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian,  va fi reluat în cea de-a doua parte a verii, începând cu data de 16 august, fiind programate să se desfășoare alte 6 tabere de tip TDIS în localitățile: Măureni, Oravița, Cornereva, Băile Herculane, Moniom și Marga.

 

Comentarii

comentarii