Acasă Administraţie Proiect de 4 milioane de euro, la Buziaș

Proiect de 4 milioane de euro, la Buziaș

1014
DISTRIBUIȚI

Autoritățile din Buziaș vor beneficia de o finanțare în valoare de aproape 4 milioane de euro prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Proiectul, depus pe Axa prioritară 13 – Sprjinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, vizează modernizarea Școlii Gimnaziale de pe strada Republicii și reabilitarea a 14 străzi și alei din orașul-stațiune. „Suntem în precontractare pe Axa 13, pe Programele Operaționale Regionale, la un proiect depus în urmă cu doi ani. În luna iunie cu siguranță vom semna contractul de finanțare și vom putea să ne apucăm de treabă. Pe partea de asistență socială, proiectul privește reabilitarea Școlii cu clasele V-VIII de pe Republicii, care va fi modernizată complet pentru un număr de 250 de locuri. De asemenea, în curtea școlii va fi amenajată o sală de sport de mici dimensiuni. Partea de asistență socială reprezintă 51% din investiție, iar 49% din investiția de aproximativ 4 milioane de euro se referă la modernizarea, repararea și reabilitarea străzilor și aici sunt incluse 14 străzi și alei, 5 kilometri de asfalt, podețe și treceri. Străzile care sunt cuprinse în acest proiect și vor fi reabilitate complet sunt: Republicii, Andrei Mureșan, Semenicului, Timișului, Eroilor, Crucii, Mihai Eminescu, Unirii, Griviței, Șoimilor, Gârlei, 9 Mai și Strada Gării”, a anunțat primarul Sorin Munteanu.

Toni BOLDUREANU

Comentarii

comentarii