Acasă Actualitate Proiectele Spitalului Județean Timișoara, în atenția medicilor timișoreni

Proiectele Spitalului Județean Timișoara, în atenția medicilor timișoreni

470
DISTRIBUIȚI

Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara, ar fi, conform ultimelor informații, pe punctul de a lăsa Timișoara pentru Lugoj. Pătrașcu a fost numit director al „Județeanului” în 2019, luându-i locul lui Marius Craina, la acel moment membru PSD, ulterior ajuns la PRO România. „Nu caut prestigiu, ci caut să îmbunătățesc spitalele pentru a putea salva cât mai multe vieți”, a declarat Pătrașcu pentru Ziua de Vest.

La Timișoara, ultima sa inițiativă ar avea legătură cu finanţarea unui proiect în premieră în România, dedicat siguranţei şi confortului pacienţilor spitalului. Proiectul are o valoare de 20 de milioane de euro și ar fi o premieră pentru România. Momentan, a reușit să obțină acordul de principiu al CJT. În total, Pătrașcu ar fi atras, pentru „Județean”, 62 de milioane de euro în cei aproape doi ani de mandat. Printre altele, în 2020, Spitalul Județean Timișoara a primit și titulatura de „Spitalul Anului”.

„Suntem singurul centru din țară care am reușit să ducem la bun sfârșit proiectul cu Banca Mondială pentru construcția unei noi clădiri de 5 etaje de peste 50 de milioane de dolari (42 de milioane de euro – n.r.) care ridică standardele de îngrijire a pacienților spre Occident. Printre altele, noul spital va cuprinde un UPU mare și modern, un ATI la standarde occidentale, bloc operator nou și un centru de mari arși. Am fost onorați să câștigăm trofeul, prin prisma activităților de gestionare cu succes a pandemiei, a grijii față de bolnavii cronici și a acestor astfel de mari proiecte”, spunea, cu acea ocazie, Pătrașcu.

La o bună parte din valoarea proiectelor, ne atrag atenția medici din oraș, au avut o importantă contribuție și conducerile anterioare, atât ale spitalului, cât și al Consiliului Județean Timiș, căruia îi este subordonată unitatea medicală.

Ar fi vorba, în mod special, despre noua clădire de primiri urgențe, care urmează a fi construită cu fonduri de la Banca Mondială. Acesta este o inițiativă „urgentată” în 2020, pe când președinte al Consiliului Județean Timiș era social-democratul Călin Dobra. Finanțarea Băncii Mondiale în acest proiect este de 50 de milioane de euro. Ideea era, însă, vehiculată încă din 2016, primind importanță deosebită după incendiul din octombrie 2015 de la Colectiv.

De altfel, în 2019, a fost inaugurată, în prezența Sorinei Pintea, ministrul Sănătății de atunci, Clinica de Mari Arși de la Casa Austria. Așa cum amintea și managerul de la acel moment, Marius Craina, pentru RoHealthReview.ro, a fost o muncă de aproape 10 ani. Această investiție a fost echipată pentru primirea marilor arși până la deschiderea noii clădiri realizate împreună cu Banca Mondială și Ministerul Sănătății, prognozate inițial pentru 2023.

„Acest proiect al centrului de arși a demarat la Timișoara în urmă cu nouă ani, deci în anul 2010, când s-a luat hotărârea de către colegii de la Chirurgie Plastică, de înființare a unui centru de mari arși. A fost făcut proiectul, au fost obținute toate aprobările și, pe fonduri de la Consiliul Județean, a început propriu-zis modernizarea acelui spațiu care urma să deservească acel centru”, spunea Craina.

În același timp, la „Județean”, se lucrează și la noua maternitate, care, la fel ca noul corp UPU, va fi ridicată lângă Casa Austria. Acest proiect este unul realizat printr-un program transfrontalier. În iulie 2020, Călin Dobra, la acel moment președinte al CJT, și firma Erbașu Construcții, cea care realizează lucrările, semnau contractul. Termenul propus pentru finalizare ar fi octombrie 2022.

Ultimele informații ale CJT indicau faptul că au apărut mici probleme la construcția pentru extinderea UPU, dar că la noua Maternitate totul merge bine. „Dacă la viitoarea maternitate lucrările decurg fără probleme majore, la UPU, constructorul s-a confruntat cu o provocare serioasă: descoperirea unei conducte secundare de oxigen și a alteia de canalizare chiar în perimetrul de construire, deși nicuna nu figura în planurile de proiectare pe baza cărora s-a demarat șantierul. După mai multe săptămâni de întârziere, am reușit să mutăm conducta de oxigen în condiții de siguranță și am deviat canalizarea. Am discutat cu constructorul recuperarea întârzierii și m-a asigurat că vom reintra în grafic în scurt timp. Până la sfârșitul lui august va începe montarea hidroizolației, iar apoi a armăturii”, anunța Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului Timiș.

Discuțiile în jurul prestației lui Raul Pătrașcu la conducerea Spitalului Județean au pornit odată cu lansarea concursului pentru ocuparea funcției de manager, cea în care actualul director se afla doar cu titlu interimar. Pe site-ul spitalului, concursul a fost anunțat la începutul lunii iunie, dar, între timp, a fost și anulat.

Comentarii

comentarii