Acasă Eveniment Prostituţie prin mica publicitate

Prostituţie prin mica publicitate

DISTRIBUIȚI

Cinci femei din Arad sunt cercetate pentru prostituţie, iar o a şasea pentru proxenetism, poliţiştii ajungând la ele în urma unor anunţuri publicate în presa locală, prin care suspectele ar fi racolat clienţii. Poliţiştii de investigaţii criminale arădeni spun că cele cinci prostituate erau ajutate de o altă femeie pentru a-şi găsi clienţi, publicând anunţuri de mică publictitate în presă. "În fapt, cercetările poliţiştilor specializaţi în investigaţii criminale au fost începute pornind de la anunţurile publicitare apărute în diferite publicaţii locale, prin intermediul cărora mai multe tinere îşi ofereau servicii sexuale, contra cost. Din investigaţii a reieşit că un grup de cinci tinere, cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani, sub supravegherea unei femei în vârstă de 43 de ani, racolau bărbaţi, prin intermediul anunţurilor de mică publicitate, cu care întreţineau relaţii sexuale, în schimbul unor sume de bani, într-un apartament închiriat din municipiul Arad", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Arad.
Anchetatorii susţin că femeile aveau "tarife" cuprinse între 80 şi 400 de lei, iar programările clienţilor şi încasarea sumelor de bani pretinse erau făcute de către femeia de 43 de ani. Pe numele celor cinci tinere poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală pentru prostituţie, iar femeia care le "coordona" este cercetată pentru proxenetism.
Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii