Acasă Actualitate Protestatarii din Timişoara nu au încetat să strige “Jos Băsescu!” în...

Protestatarii din Timişoara nu au încetat să strige “Jos Băsescu!” în a 29-a zi de miting

DISTRIBUIȚI

“Jos Băsescu!”, “Jos Guvernul Ungureanu!”, “Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”, “Demiterea lui Băsescu!”, “Vrem referendum!”, “Preşedinte jucător, ţi-ai bătut joc de popor!” – au strigat protestatarii din Timişoara joi, 16 februarie, în Piaţa Victoriei, în a 29-a zi de manifestări consecutive. Oamenii nu vor să renunţe, sub nicio formă, mai ales că vremea se încălzeşte. Una dintre nemulţumirile protestatarilor, strigate la microfonul din piaţă, este faptul că opoziţia este neputincioasă. “Nu are capacitatea de a lua puterea, iar România se află într-o dezorganizare organizată. Cea mai nedemnă persoană de a sta pe scaunul de preşedinte al ţării este Băsescu”, au strigat oamenii.
Autorizaţia de miting este valabilă până în data de 22 februarie, dar revoluţionarii vor cere Primăriei Timişoara prelungirea până în 22 martie.

 

Comentarii

comentarii