Acasă Economic Provocările anului 2020 în culturile de cereale păioase din Banat

Provocările anului 2020 în culturile de cereale păioase din Banat

575
DISTRIBUIȚI

Raportat la anul 2019, culturile de cereale -grâul, orzul, ovăzul – din Timiș arată foarte bine chiar și soiurile semănate mai târziu, dar toate acestea vin la pachet cu alte provocări.

Care sunt acestea?

Daniel Grosz, director regional vest, Bayer, a explicat: ”Să nu uităm că în 2019 a fost prima campanie agricolă în care nu am mai avut pachetele de tratament sămânță cu neonicotinoide interzise de Uniunea Europeană care asigurau un control foarte bun la păioase pe veriga testată.

Acestea controlau foarte bine dăunătorii de sol și atacurile de afide și cicade. Prin urmare, atacul afidelor și cicadelor a fost foarte mare în culturile de păioase anul trecut. Culturile nu au fost compromise, dar au fost supuse unei presiuni foarte mare din partea dăunătorilor, dar și unui risc ridicat al infecțiilor și transmisiei virozelor.

Vorbim aici de virusul mozaicat al grâului. O viroză ale căror simptome nu le vedem în toamna, ci în primăvară. Ceea ce trebuie să știm despre aceste viroze este faptul că nu există tratamente fungicide cu care să le controlăm”.

În aceste cazuri, abordare se face diferită și este nevoie de localizarea și tratarea vectorilor din alte culturi vecine. Evoluția culturii afectate este diferită și etapele manifestării bolii se vor observa imediat ce păioasele intră in vegetație, dacă nu chiar din toamnă.

”Ceea ce trebuie să știe fermierul este că virozele dăunează foarte mult culturilor și, în acest moment, nu avem tratament pentru ele. De aceea este foarte important să facem un test Eliza ca să știi mai exact dacă nu este un alt patogene sau dacă nu o fiziopatie”, atenționează Grosz.

O altă provocare majoră în toamna anului trecut în culturile de cereale păioase din zona de vest a fost atacul muștelor cerealelor. Acesta este foarte grav întotdeauna, dat fiind că există șase specii de muște și provoacă mari probleme de fiecare dată în culturi. Atacul este ușor vizibil, fiindcă are loc la colet.

Frunza principală se usucă, iar dacă acele plante nu mor cu siguranță că vor avea o evoluție foarte deficitară, fiindcă vor rămâne mult mai mici și vor avea o înfrățire anormal de mare. Bineînțeles că în aceste condiții productivitatea va fi redusă. Atacul muștelor atunci când este masiv poate duce la o reducere a producției cu 20-40%.

”Acest lucru se întâmplă tot din cauza ieșirii din de pe piață a unei verigi de apărare a unui insecto-fungicid cu care reușeam să controlăm acești dăunători încă din toamnă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că a venit momentul să ne așezăm la masă și să căutăm metode de luptă și de  tratament să vedem cum putem să gestionăm aceste probleme”, consideră specialistul Bayer.

În luna ianuarie cultura de grâu era foarte bine înfrățită în în Timiș. Erau soiuri chiar și cu patru cinci frați.

”Problema care ne-a atras atenția este legată de patogenii instalați. Vorbim de instalarea ruginii, care a avut toate condițiile de instalare. Au fost umidități de peste 70% și temperaturi de peste 15 grade. Să nu uităm că luna decembrie le-a avut pe toate. Asta înseamnă că presiunea pe rugină poate fi foarte mare în 2020”, a subliniat Grosz.

În ceea ce privește cultura de rapiță aceasta a evoluat foarte bine în Timiș. Acum la intrarea în primăvară evoluția la rapiță este foarte bună, chiar și la culturile semănate mai târziu.

Grosz a amintit că, în 2019, și rapiță a avut aceeași verigă de protecție lipsă ca și cereale păioase. Lipsa de tratamente insectofungicide cu substanțe active sistemice cum erau neonicotinoidele deschid ușa larg dăunătorilor. care pot ataca în primele faze de dezvoltare a plantei.

De exemplu, atacul puricilor rapiței a fost foarte mare. De asemenea, o provocare majoră cu care specialiștii Bayer și fermierii s-au confruntat anul trecut și posibil și în anii următori o reprezintă atacul muștelor rădăcinilor rapiței, care a fost foarte mare în zona de vest – județele Bihor, Arad și Timiș.

Muștele sunt un dăunător care era controlat tot prin tratamentul semințelor cu neonicotinoide. Un alt atac periculos a fost și al afidelor, în toamna lui 2019.

În final, Daniel Grosz a spus: ”Sunt lucruri pe care trebuie să le analizăm cu mare atenție și să vedem ce putem face pe viitor. Cu două probleme ne confruntăm în acest moment.

Una ține de deciziile luate la nivelul Uniunii Europene cu privire la tratamentul semințelor care ne obligă să scoatem anumite produse și lasă verigi lipsă în protecția plantelor.

A doua problemă majoră este încălzirea globală pe care o simțim cu toții. 2020 este primul an când în Timiș nu am avut zăpadă. Mai grav, abaterile în ceea ce privește precipitațiile au fost negative până în februarie, nu numai în Timiș, ci în întreaga țară, față de 2019.

Dacă ne uităm la temperaturi situația este la fel de gravă. Acestea sunt mult mai mari ca în 2019. În cadrul Centrului de cercetare Bayer de la Checea Timiș, există o stație de măsurare foarte performantă care colectează toate datele din punct de vedere climateric și meteorologic.

Suma medie a temperaturilor din septembrie 2019 până în ianuarie2020 este de 12,4 grade creștere, arătând o dovadă clară de încălzire a vremii, raportând la media multianuală. În ceea ce privește precipitațiile exista un deficit de 119 litri.

Comentarii

comentarii