Acasă Politica PSD Timiş primeşte un teren de 1.500 mp pentru construirea unui sediu...

PSD Timiş primeşte un teren de 1.500 mp pentru construirea unui sediu nou

DISTRIBUIȚI
Sediul actual al filialei Timiş a Partidului Social Democrat a fost retrocedat fostului proprietar, astfel că încă din vară, pesediştii timişeni caută variante pentru a se muta, după ce nu s-au înţeles asupra chiriei. După ce Primăria Timişoara le-a oferit un spaţiu considerat neadecvat de social-democraţi, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, declara, în luna iulie, că e luată în calcul chiar varianta construirii unui nou sediu. “Îmi doresc ca din postura de preşedinte, după patru ani de mandat, să las filialei o clădire la cheie”, spunea Bojin la mijlocul lunii iulie. 

Planurile social-democraţilor par a se concretiza, pentru că în plenul de la sfârşitul acestei luni, Consiliul Local Timişoara îşi va exprima votul asupra Proiectului de hotărâre privind dezmembrarea unei suprefeţe de 1.500 mp din terenul din Timişoara, Bulevardul Republicii nr. 12 şi atribuirea acestuia către Partidul Social Democrat filiala Timiş, pentru construirea unui sediu de partid. Dacă consilierii municipali vor aproba, prin vot, proiectul de hotărâre, lucru foarte probabil, terenul respectiv va fi atribuit în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, filialei Timiş a PSD. Parcela de 1.500 mp ar urma să fie dezmembrată dintr-un teren cu suprafaţa totală de 7.981 mp, iar cheltuielile cu realizarea şi intabularea documentaţiei de dezmembrare cad în sarcina Partidul Social Democrat filiala Timiş. 
 
 

Comentarii

comentarii