Acasă Politica PSD Timiş s-a mutat în sediu nou

PSD Timiş s-a mutat în sediu nou

DISTRIBUIȚI

7 primari din Timiş iau drumul PSD

Social-democraţii din Timiş au schimbat locaţia şi s-au mutat de pe CD Loga în zona complexului. Casa este revendicată de către proprietari ce au domiciliul în Germania. Preşedintele filialei Timiş a PSD, Titu Bojin, a ţinut legătura cu ei prin poşta electronică, dar acum social-democraţii au decis să se mute pentru a avea un sediu stabil pe durata campaniei electorale şi nu numai. Sediul cel nou este închiriat de la o persoană fizică până la 30 decembrie 2013. În ceea ce priveşte alegerile însă, Titu Bojin spune că la nivel de judeţ „va candida cel care stă cel mai bine în sondaje”. Liderul PSD Timiş spune că au mai venit noi membri în PSD. Şi nu orice membri, ci chiar primari… „Până astăzi nu avem nici un primar care a plecat şi astăzi avem 7 primari care vor veni către noi din toate partidele  (mai puţin din PNL, PC şi UDMR – n.r.). Eu sper să mai vină în perioada următoare către PSD Timiş. Cred că în Timiş există o înţelegere, un acord între ACD şi PSD, în aşa fel încât funcţiile la nivelul judeţului să fie pentru a atrage toţi membrii partidului. Va trebui să fim mai mult decât atenţi la modul în care constituim atât consiliile locale, cât şi cel judeţean. Să ştim ce regulă aplicăm, nu doar dorinţa de a fi egali pe nişte hârtii. Nici într-un caz nu voi accepta în nici o comună sau oraş să fie impus vreun candidat. Cred eu că haina nouă în care ne-am îmbrăcat va trebui să se transmită către toate organizaţiile. Viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş sper să fie de la PSD”, a spus Bojin.

 

Comentarii

comentarii