Acasă Politica PSD Timiş îi aşteaptă pe timişoreni să semneze o petiţie pentru instituirea...

PSD Timiş îi aşteaptă pe timişoreni să semneze o petiţie pentru instituirea unui salariu minim la nivel european

DISTRIBUIȚI

România este ţara europeană unde cele mai multe persoane lucrează pe salariul minim pe economie din Europa, spune consilierul judeţean al PSD Timiş, Alexandru Iovescu. Este vorba de 25% din total angajaţi, faţă de Luxembrug, cu cel mai mic număr de persoane, cu doar 5% din angajaţi. Iar în România nivelul minimului nu e nici pe departe unul extraordinar, motiv pentru care în acest moment Partidul Socialist European, din care şi PSD face parte, a iniţiat o petiţie prin care se cere introducerea unui salariu minim pe economie, reglementat la nivel de Uniune.

Cei care consideră că pot să ajute la promovarea unei asemenea petiţii sunt aşteptaţi să o semneze la sediul PSD Timiş, pe splaiul Tudor Vladimirescu, nr. 26. În acest moment, Comisia Europeană are iniţiată o asemenea reglementare, aceasta fiind în dezbaterea publică. Socialiştii europeni sunt hotărâţi să prezinte proiectul susţinut prin petiţie, în Parlamentul European.

Conform petiţiei, nu se cere o anumită sumă, ci un nivel procentual, de 60% din salariul mediu.

„Am demarat strângerea de semnături pentru o petiţie care va fi depusă la Comisia Europeană, prin care cerem instituirea salariului minim la nivel european. Am avut dezbateri cu sindicatele, am primit sprijinul iniţiativei, lansată la insistenţa Partidului Socialist European. Noua comisie a făcut un prim pas, proiectul e în consultare publică. Propunerea PS european este ca la nivel european să fie un minim, care să fie de 60% din salariul mediu la nivel naţional, deci nu o sumă egală  peste tot. România este pe penultimul loc european în ceea ce priveşte salariul mediu, se află după noi Bulgaria. România este singura în care a avut loc o creştere a salariul minim, vorbim de 36% până în 2019, în timpul guverării PSD. Trebuie spus că nu peste tot există salariu minim, doar 22 din 28 ţări au o asemenea reglementare. Un salariu minim european, calculat la nivelul propus, ar contribui la reducerea decalajelor dintre state, la asigurarea unui standard minim de viaţă pentru fiecare persoană dintr-un stat membru”, a spus Alexandru Iovescu, consilier judeţean din partea PSD Timiş.

Cine doreşte semnarea petiţiei, alături de restul cetăţenilor europeni,  poate face şi la Timişoara.

„La sediul PSD Timiş, cine doreşte să susţină demersul pentru salariu minim sunt deschise liste pentru semnături, doritorii pot semna petiţia. Aceasta va fi înaintată CE şi Parlamentului European. Se strâng semnături în fiecare ţară”, a mai declarat Iovescu.

Comentarii

comentarii