Refrenul acesta, “PSD-ul … PSD-ul … PSD-ul”, repetat de luni de zile de preşedintele Klaus Iohannis, avea să aibă un efect de bumerang, de reacţie inversă, mai ales în lumea votanţilor de stânga.
Mă întreb (ca tot omul) dacă în grupul de consultanţi de la Cotroceni sau în grupul de consultanţi la nivel înalt al PNL există şi psihologi specializaţi în psihologia comunicării?
Mă întreb, repet redundant, şi mă voi întreba probabil foarte mult timp de acum înainte, cum este posibil ca un specialist în comunicare să nu-i fi explicat preşedintelui faptul că redundanţa în comunicare are efect de respingere şi că repetarea cu obstinaţie a unui nume, a unui crez, a numelui unei fapte sau întâmplări produce efect de reacţie inversă? Scrie în toate cărţile de psihologia comunicării. Este ca şi în povestea cu un copil în creştere căruia îi spui continuu “nu-ţi mai duce mâna la gură”, dar o va duce întruna, până când va vedea singur (dacă au avut părinţii inspiraţia să-i pună, înainte, puţin ardei iute pe degete) că nu e bine să facă acest lucru. Refrenul domnului Iohannis i-a înfuriat pe mulți, și din stânga, și din dreapta. Nu doresc ca în acest text să arăt cu degetul spre preşedintele Klaus Iohannis, dar nici nu pot spune că domnul Klaus Iohannis a ar fi avut, din păcate, un rol potrivit în această campanie. Dimpotrivă.
Faptul că PSD a putut demonstra, pe Constituţie, că un preşedinte nu are voie să afişeze public simpatiile, atracția pentru un anumit partid, plângându-se, pentru a atrage simpatiile votanţilor de stânga, s-a aşezat în vitrină, în postura victimei blânde, bune, dar cu puteri limitate de a se apăra.
Uitându-ne la harta rezultatelor alegerilor, vom vedea că este atât de roşie România, aproape cum a fost în 1992, când avea să câştige Ion Iliescu primele alegeri constituţionale.
Mai mulţi prieteni m-au întrebat dacă, personal, i-am văzut pe cei din PSD făcând campanie în Timiş şi Timişoara, dacă eu înţeleg cum a făcut PSD campanie astfel încât să obţină rezultate atât de bune. Nu i-am văzut, dar au făcut o campanie foarte bună, folosind tehnica “şarpelui silenţios”. Nu vreau să sugerez că PSD Timiş ar avea efect otrăvitor, de şarpe, ci mă refer la faptul că una din tehnicile de comunicare este aceasta, de insinuare silenţioasă, cu întâlniri cu grupuri mici, cu zâmbete pe buze, de un real succes.
Era vizibil, atât pe ţară cât şi în vestul ţării, recte în Timiş, că PSD va creşte, că PNL va scădea şi că USR va rămâne la cotele de după alegerile locale, dar tot atât de evident era faptul că în Timiş, în urma succesului creat de Dominic Fritz, să fie clar!, de Dominic Fritz, USR va creşte pe valul de simpatie şi încredere pe care votanţii vor merge din nou spre USR, ceea ce s-a dovedit.
Cu toate acestea, nimeni nu s-a aşteptat ca această creştere a USR, pe Timiş, să creeze o diferenţă inversă între USR şi PNL, adică, PNL să scadă după alegerile locale de la 42% cât a obţinut Alin Nica la nivel judeţean, la 24,8%, rezultatul PNL, pe judeţ.
În acest context, s-a trezit “fantoma”, Nicolae Robu. Ce tupeu! S-a trezit să-i ceară demisia lui Alin Nica! De ce nu şi-a dat el demisia anul trecut, după catastrofa din Timiş, la alegerile europarlamentare, când USR a bătut PNL condus de Nicolae Robu? Acum, acest om îndrăzneşte să-i ceară demisia lui Alin Nica. El, care a fost lăsat de către PNL București, mai exact de Orban, în februarie, candidat pentru primărie, fiind un penal trimis în judecată! Atunci ar fi trebuit să demisioneze. El, care şi-a blamat colegii în faţa altor colegi! El, care a încălcat sistematic Codul Etic şi Statutul PNL! Tupeul lui Nicolae Robu se lasă autocultivat din acelaşi orgoliu care l-a făcut să creadă despre sine că este cel mai bun liberal, cel mai “întâi fiu al ţării”, cel mai grozav, cel mai deştept, cel mai potent, cel mai brunet, cel mai de succes în toate domeniile şi cel pe care timişorenii l-au trimis, cu hohote de râs, acasă, să-şi vadă de viaţa proprie.
Nicolae Robu ar trebui să-şi vadă de dosarele lui, de plângerile la DNA, de rapoartele Curţii de Conturi care obligă, acum, primăria să plătească milioane şi milioane de lei, datorii lăsate de el şi de administraţia sa, şi să-i lase în pace şi pe Alin Nica, şi filiala PNL Timiş, de care nu este demn.
Într-un context nefericit pentru PNL la nivel naţional şi local, nu putem fi decât observatori. Ca observatori, ştim deja că o mare parte a electoratului de dreapta nu a mers la vot, justificând dezamăgirea, dezgustul, detaşarea, sentimentul inutilităţii votului. Oamenii de dreapta, în mare parte, au stat acasă. De ce au stat acasă? De ce primarii care s-au văzut cu sacii în căruţă după alegerile locale nu şi-au mai mobilizat electoratul să iasă şi acum la vot, să-şi aleagă parlamentarii, despre care spun că sunt buni, inteligenţi şi-i ajută cu fonduri de la Bucureşti?
De ce nu au ieşit la vot? Cei care au ieşit au votat pentru USR.
Revenind la “repetabila povară” “PSD-ul … PSD-ul … PSD-ul”, am fost aproape amuzată seara trecută, 6 decembrie 2020, fiind în drum spre sediul PNL, preşedintele Klaus Iohannis a întors maşina înapoi spre Cotroceni, aflând exact că PNL nu va fi pe locul I în alegeri, așa cum erau toate estimările, publice și discrete…
Ceea ce devine evident este că legenda cu STS şi cu SRI-ul care fac şi desfac ar trebui să nu o mai luăm atât de mult în calcul. De ce? Simplu!
Dacă SRI şi Iohannis au ştiut că PNL este câştigător şi preşedintele mergea spre PNL să anunţe victoria, de ce a trebuit să se întoarcă din drum?
Până când o să facem rotiri în mijlocul drumului, pe călcâiul stâng, spre direcţii despre care nu ştim aproape nimic?
