Acasă Eveniment Punct final în scandalul de la Teremia Mare

Punct final în scandalul de la Teremia Mare

DISTRIBUIȚI

Teremia Mare are din nou consiliu local
Timp de mai bine de un an, Primăria din Teremia Mare a funcţionat fără a avea un consiliu local, acesta fiind dizolvat chiar de primarul Cosmin Sântean, pentru că aleşii locali nu s-au prezentat la două şedinţe consecutiv. În luna iunie a acestui an, Tribunalul Timiş a dat câştig de cauză primarului Sântean, în ceea ce priveşte dizolvarea consiliului local. Joi, 18 noiembrie, Curtea de Apel Timişoara a luat o altă decizie prin care a stabilit că aleşii locali din Teremia Mare îşi pot duce mandatul la bun sfârşit. Florentin Ibrian, unul dintre consilierii locali care s-au opus cel mai mult actualului primar, spune că s-a făcut dreptate. " După mai bine de un an, instanţele judecătoreşti au hotărât că noi consilierii avem dreptate ci nu primarul Sântean. Acesta trebuie să ne plătească chiar şi cheltuieli de judecată. Oricum este absurd tot ceea ce s-a întâmplat, pentru că de suferit au avut cetăţenii acestei comune, deoarece nu au avut un consiliu local, aşa cum ar fi fost normal. Aşteptăm acum să vedem ce va face primarul, în această privinţă", spune Florentin Ibrian. Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, spune că dacă aceasta a fost decizia instanţelor, înseamnă că vechiul consiliu din Teremia Mare este deja în funcţie: “Dacă această sentinţă a Curţii de Apel Timişoara este irevocabilă, înseamnă că vechii consilieri din Teremia Mare sunt, de fapt, şi noii consilieri.
 

Comentarii

comentarii