Acasă Administraţie Punerea ”pietrei de temelie” pentru renovarea cinematografului Studio din Piața Victoriei Timișoara

Punerea ”pietrei de temelie” pentru renovarea cinematografului Studio din Piața Victoriei Timișoara

DISTRIBUIȚI

Punerea ”pietrei de temelie” pentru renovarea cinematografului Studio din Piața Victoriei Timișoara, cu participarea Excelenței Sale, doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România, va avea loc, miercuri, 9 iunie începând cu ora 10.30.

Evenimentul marchează începerea lucrărilor de renovare a cinematografului Studio, ce va deveni cinematograful de artă al orașului.

La ceremonie vor participa: Excelența Sa, doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România, Dominic Fritz, primar al Municipiului Timișoara, François COSTE, director general Groupama Asigurări și președintele Camerei de Comerț și Industrie Franceze (CCIFER), Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din România la Timișoara, reprezentanți ai asociațiilor Pelicula Culturală, DocuMentor, Marele Ecran, TimiShort și ai biroului de arhitectură Atelier21.

 Principalii invitați vor susține alocuțiuni cu privire la demararea lucrărilor de renovare a cinematografului Studio, în urma cărora va renaște un spațiu deosebit de important, aflat în punctul zero al orașului, ce va deveni casa filmului european, de artă, independent, un loc pentru dezvoltarea producției de film, foto, video, jurnalism.

În cadrul evenimentului se va amplasa la baza clădirii cinema Studio o capsulă a timpului, cu mesajele partenerilor implicați în proiectul de revitalizare a acestuia, precum și alte obiecte care să amintească de momentul în care a avut loc renovarea.

Comentarii

comentarii