Acasă Editorial Pustietate „pe gratis”

Pustietate „pe gratis”

DISTRIBUIȚI

Am văzut, recent, o cercetare  despre numărul zilelor libere la români. Şi rezulta faptul că noi, românii, suntem cei mai oropsiţi, că avem cele mai puţine zile libere pe an, comparativ cu cetăţenii din Germania, Austria şi din alte state europene. Că „sărmanii” de noi am mai avea, pe deasupra, şi ghinionul unor  zile libere, cum ar fi,  de exemplu, 1 mai, care cade exact duminica, sau alte zile decretate a fi libere, care – ghinion –  cad tot sâmbăta sau duminica… Nimeni, însă, nu a vorbit  în acel studiu despre zilele libere de tip mioritic, cum ar fi săptămâna între  3 şi 10 ianuarie, când, fără nici un decret, românii au zile libere. De ce? Simplu. Pentru că este Boboteaza, pe 6 ianuarie,  Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, apoi de ce să mai lucrăm, doar este deja vineri ş.a.m.d. Companiile private au ales acest mod de abordare a temei libertăţii calendaristice dintr-un motiv foarte pragmatic: instituţiile publice nu lucrează cu publicul, decât la o scară foarte mică. Şi, atunci, cu cine să iei legătura? Cu aproape nimeni! Toată lumea este… liberă. Oraşele sunt pustii. Timişoara este pustie, pe gratis. Nici bani nu se fac. Personal, mi-am făcut  cunoscute, constant, sentimentele, percepţiile faţă de Băsescu şi faţă de politica lui de nenorocire a României, dar, din păcate, spre respectarea adevărului, recunosc: uneori are dreptate. Are dreptate când spune că  ne sustragem, adesea, de la efort, atunci când spune că  o parte a funcţionarilor publici „practică vacanţa” pe bani publici, ca să nu mai vorbim despre incompetenţă şi debandadă, despre erori care pot schimba destine. Asta este maşinăria  statului, maşinăria  unui  aparat de funcţionari care se mai calcă pe picioare,  dacă nu încurcă hârtiile şi actele, care  iubeşte internetul, fără de care nu te poate privi în ochi, asta în cazul în care ai „tupeul” de a le călca pragul biroului plin de lucruri inutile. Timişoara este pustie, ici-colo câte un rătăcit, câte un entuziast al vremii, câte un idealist. Pare a dori să muncească…
 

Comentarii

comentarii