Acasă Actualitate Puțin sub 2.000 de doze de vaccin, administrate luni, în Timiș

Puțin sub 2.000 de doze de vaccin, administrate luni, în Timiș

DISTRIBUIȚI

Luni, 25 mai, la nivelul județului Timiș, 1.963 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19. Numărul vaccinaților este ceva mai mare decât a fost sâmbătă, 1.694, sau duminică, 1.363, însă mult mai mic decât în urmă cu câteva săptămâni, când se administrau constant peste 4.000 de doze zilnic, și cu atât mai mult față de recordul de duminică, 17 mai, când 6.856 de persoane s-au vaccinat într-o singură zi în Timiș, asta și pentru că la CRAFT se desfășura cea de-a doua ediție a „maratonului vaccinării”.

În ultimele 24 de ore, 906 persoane s-au vaccinat cu Pfizer, 69 cu Moderna, 569 cu AstraZeneca și 419 cu Johnson&Johnson. Aproximativ jumătate dintre acestea, 966 mai exact, au primit rapelul. Cum se întâmplă de o bună perioadă încoace, și luni cei mai mulți vaccinați fac parte din etapa a III, 1.550 de această dată. Alte 387 de persoane au mai mers în cadrul etapei a II-a, iar 26 în etapa I. Reacții adverse noi nu au fost raportate de luni până marți.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare, la nivelul județului Timiș, 157.302 persoane au finalizat schema de imunizare: 152.052 au primit ambele doze de vaccin Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, iar 5.250 au primit unica doză de vaccin Johnson&Johnson pe care trebuie să o facă. Alte 26.535 de persoane care au ales unul dintre primele trei vaccinuri au primit, până acum, doar prima dintre cele două doze necesare. Așadar, vorbim de 335.889 de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate în județ între 27 decembrie, când a debutat campania de vaccinare, și 24 mai, inclusiv. Reacții adverse au fost raportate în 137 de cazuri, adică într-un procentaj de 0,04% din totalul vaccinurilor administrate.

„Vaccinarea este soluția optimă pentru imunizarea împotriva COVID-19, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică)”, transmit reprezentanții DSP Timiș.

Comentarii

comentarii