Acasă Actualitate Radu Cletiu CLEAR pleacă în safari

Radu Cletiu CLEAR pleacă în safari

DISTRIBUIȚI

Radu Cleţiu, caricaturistul ziarului nostru, cel care semnează rubrica permanentă CLEAR Cartoon, va lipsi motivat timp de o lună din paginile cotidiene. Motivarea şi-a găsit-o însoţind un grup de11 studenţi entuziaşti care vor să construiască o sală de clasă pentru o şcoală în Kenia. Tinerii au luat contact cu un lider de biserică local care conduce acest modul de predare a claselor primare pentru locuitorii foarte săraci dintr-o zonă defavorizată situată lângă capitala Nairobi.
În acest loc care parcă a fost folosit ca sursă de inspiraţie pentru filmul recompensat cu Oscar "Slumdog Millionaire", vin locuitori ai satelor din junglă, şi caută să-şi găsească o slujbă la oraş. Din păcate, ceea ce părea o situaţie tranzitorie, devine pentru ei un mod de viaţă care îi îndepărtează de frumoasele lor tradiţii şi rădăcini sănătoase. Motivaţia pe care a găsit-o caricaturistul nostru este tocmai această unică oportunitate de a întâlni pe un teritoriu restrâns o varietate imensă de grupuri etnice, care au o cultură şi o limbă distinctă. De asemenea, după un timp de acomodare şi antrenament vizual se pot distinge trăsături fiziologice deosebite care trebuie desenate de orice portretist.
Alături de mândrii masai poţi întâlni pigmeii, oamenii tufişurilor, şi alte etnii care din păcate au eşuat în acel loc unde, pe o suprafaţă comparativă cu un cartier al Timişoarei, trăiesc in colibe de tablă ondulată peste 2 milioane de oameni, pe un singur nivel, fără apă si canalizare.
După ce proiectul de construire a sălii de clasă va fi finalizat, iar Radu Cleţiu va termina de confecţionat planşele şcolare şi cursurile de desen pe care şi le-a propus, va urma, bineînţeles, şi o aventură în Safari.
 Despre aceasta şi multe altele vă promitem că vă vom informa odată cu reîntoarcerea lui Radu Cletiu CLEAR la rubrica zilnică de caricatură şi continuarea activităţii sale pe tărâmul caricaturii.

Comentarii

comentarii