Acasă Politica Radu Golban cere Universităţii de Vest din Timişoara să îi permită Laurei...

Radu Golban cere Universităţii de Vest din Timişoara să îi permită Laurei Codruța Kovesi să-și apere personal teza de doctorat împotriva suspiciunii de plagiat

DISTRIBUIȚI

radu golbanProfesorul universitar Radu Golban, unul dintre candidații Alianţei Noastre România conduse de Marian Munteanu, solicită conducerii Universității de Vest din Timișoara (UVT) un punct de vedere ferm și incontestabil din punct de vedere academic asupra suspiciunii de plagiat care planează asupra tezei de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Reputatul economist atrage atenția asupra pericolului public pe care îl reprezintă atacarea titlului de doctor universitar al procurorului care conduce lupta anticorupție în România. Laura Codruța Kovesi se bucură de prezumția de nevinovăție până la un verdict final.
Radu Golban, el însuși absolvent al programului doctoral al UVT, cere comisiei Şcolii Doctorale de la Facultatea de Drept a UVT să îi acorde procurorului șef al DNA, în dubla sa calitate, cea academică și cea de apărător al României în fața corupției, șansa a intra din nou în ringul dezbaterii universitare pentru a-și apăra personal teza, înlăturând definitiv orice suspiciune de plagiat.
Reprezentantul Alianței Noastre România arată că susținerea examenului de doctorat presupune, în mod similar cu susținerea unui rechizitoriu, un test dur de rezistență a ipotezelor științifice, într-o etapă numită Rigorosum, respectiv o chestionare a validității argumentației, în faza de Disputation.
Radu Golban consideră că acesta este cel mai elegant mod în care poate fi dezavuată încărcătura simbolică a unui caz care pune sub semnul întrebării întreaga luptă anticorupție din România.

Comentarii

comentarii